Vizita ierarhului a fost prilejuită de un moment special: hirotonia și instalarea noului preot al Parohiei Poiana Mărului, Radu-Constantin Ciubotea.
Pe 19 iunie, în sâmbăta Moșilor de Vară, credincioșii din Poiana Mărului, Protopopiatul Roznov, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Vizita ierarhului a fost prilejuită de un moment special: hirotonia și instalarea noului preot al Parohiei Poiana Mărului, Radu-Constantin Ciubotea. „Prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, veți avea un nou preot. Ne rugăm Domnului să-i dea putere, să-l inspire în a vă da cuvânt de la Dumnezeu, să vă poarte în rugăciunile lui și să-l purtați în rugăciunile dumneavoastră. Suntem împreună în biserică, pentru că rugăciunea dumneavoastră este importantă”, a menționat PS Nichifor. Acesta a mai spus despre noul păstor de suflete că „este tânăr, dar este un om care a trecut printr-o facultate de Teologie, care a trecut printr-un examen greu pentru a ajunge la această parohie. Cred, mai ales, că Dumnezeu l-a ales pentru această biserică pentru că și numele lui este Radu-Constantin și, iată, va sluji într-o biserică ce-i are ca ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Credincioșii prezenți la Liturghie au participat și la săvârșirea unei ectenii pentru cei adormiți, iar la final au primit binecuvântarea de a li se citi de către Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul o rugăciune de dezlegare a tuturor păcatelor.
Istoricul Bisericii din Poiana Mărului
Parohia a fost înființată în 2002. În același an a fost construit un paraclis cu hramul Sfântului Nicolae.
În luna septembrie 2003 au început lucrările pentru construcția unei biserici. Locașul de cult, în stil ștefanian, a fost zidit din bolțari pe un soclu din beton armat, iar pictura a fost realizată în stil bizantin. Construcția bisericii cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena s-a finalizat în 2012.