Luni, 30 Iulie 2018
Tudorel Rusu

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 29 iulie 2018, slujba de sfințire a noului așezământ al Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul Gara Veche - Piatra Neamț, moment ce a însemnat o încununare a eforturilor depuse de pr. paroh Valentin Tofan, localitățile locale și enoriași. Slujba de sfințire a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii arhierești.

Ziua de duminică, 29 iulie, a fost una istorică pentru Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul Gara Veche - Piatra Neamț. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în sobor numeros de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire, prin ungere cu mir sfințit și agheazmă, a noului așezământ parohial, precum și a troiței ridicate în curtea bisericii și a fântânii din apropierea acesteia.

Înainte de săvârșirea acestor slujbe, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia răspunsurile la strană au fost date de Corul „Camena” al preoteselor din Protopopiatul Piatra-Neamț.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit a subliniat faptul că Biserica este mijlocul principal care îl ajută spre om în călătoria sa spre Împărăția lui Dumnezeu: „În călătoria vieții noastre, iubiți credincioși, e bine să avem Biserica ca mijloc îndrumător. Chiar dacă nu putem viețui tot timpul, 24 de ore dintr-o zi, în biserică, dacă călătorim 2-3 ore pe săptămână, duminica, în locașul de cult, vom ști care este direcția pe care o are Biserica în călătoria ei și, prin extindere, vom prelungi biserica din parohie în biserica de acasă. Totodată, prin atitudinea noastră lăuntrică sau exterioară, la locul de muncă, dacă ne raportăm totdeauna la Dumnezeu și la Biserica Sa, suntem în Biserică în tot timpul săptămânii, adică suntem în corabie. Și avem această nădejde, că fiind în corabia Bisericii, împreună cu cei dragi, ajungem în cele din urmă la destinația cea bună a călătoriei noastre”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh și protopopul de Piatra Neamț, Valentin Tofan, precum și credincioșii care au sprijinit eforturile de construcție din sânul parohiei, au primit distincții de vrednicie din partea Părintelui Mitropolit Teofan.

În cuvântul de mulțumire, părintele Valentin Tofan a explicat rațiunea construirii așezământului parohial: „Noul așezământ parohial cuprinde mai întâi casa de prăznuire, casa socială, atât de necesară pentru activitățile sociale, dar și pentru activitățile cu tinerii pe care noi le desfășurăm. Mai cuprinde o locuință pentru preotul paroh, o locuință pentru preotul pensionar, și, în același timp, o capelă mortuară. Ne-am dorit în același timp ca în curtea bisericii să avem o troiță, pentru că troița reprezintă o invitație mereu deschisă spre a păși într-un spațiu în care respirăm aer dumnezeiesc. Troița este o invitație de a păși în acest spațiu în care se află Hristos, în care se află Maica Domnului, în care sunt sfinții, care vor să ne călăuzească pașii din viața aceasta pământească. Ne-am dorit o troiță în curtea bisericii noastre și pentru faptul că istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, într-o lucrare intitulată «Viața Împăratului Constantin», mărturisește că cea dintâi troiță, referindu-mă la cruce, a fost zidită, înălțată, de Împăratul Constantin, în capitala imperiului de atunci, Roma. Având în vedere că Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt ocrotitori ai bisericii noastre, ai parohiei și ai cartierului, era firesc ca și noi să avem o troiță. Ne-am dorit în același timp ca în curtea bisericii să avem și o fântână, pentru că vedem din ce în ce mai rar în orașele noastre tradiționalele fântâni și pentru că Izvorul - Hristos stinge păcatele fiecăruia dintre noi”.

Asemănări cu biserica din Patras care adăposteşte moaştele Sfântului Apostol Andrei

Parohia Gara Veche, cu hramul „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena”, cu sediul în str. Colinei nr. 12 din Piatra-Neamţ, Protopopiatul Piatra-Neamţ, a fost înfiinţată la 1 octombrie 1996. Parohia are ca areal credincioşii care locuiesc în cartierul Gara - Veche şi care multă vreme au fost arondaţi, fie la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Vânători, fie la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” - Mărăţei II, sau chiar (pentru scurt timp) la Parohia „Izvorul Tămăduirii” - Izvoare. Cea mai mare parte dintre credincioşi au fost arondaţi însă Parohiei Vânători încă de la înfiinţarea acestui cartier, respectiv din anul 1928. După înfiinţarea cartierului, credincioşii de atunci, puţini la număr, au cumpărat o suprafaţă de 9000 m2 de teren pentru a-şi construi o biserică şi o casă parohială. Suprafaţa de 9000 m2 de teren, destinată pentru biserică şi casă parohială, în timp, a fost fărâmiţată de către regimurile politice care s-au perindat la cârma statului. De pildă la 30 octombrie 1962, parohia a fost nevoită să cedeze statului suprafaţa de 6332 m2, iar în 1967 au mai fost cedaţi încă 470 m2, pentru a se zidi o şcoală necesară copiilor locuitorilor acestui cartier. Şcoala funcţionează şi astăzi şi poartă denumirea de Grupul Şcolar „Dimitrie Leonida”.

După revoluţia din decembrie 1989, dorinţa de a se zidi o biserică a prins din nou contur şi s-a format un comitet de iniţiativă pentru zidirea acesteia. Acesta era compus din credincioşii Butuc loan, Panaite Vasile, Chiriţă Vasile şi Buţurcă Constantin, fiind condus de părintele loan Gherasim, parohul Parohiei Vânători. Pentru început s-a amenajat un paraclis în vechea casă parohială şi începând cu anul 1993 s-au oficiat slujbe. Tot în această perioadă s-a întocmit şi un „proiect” pentru demararea lucrărilor viitoarei biserici. Noul proiect este executat de firma Edil-Proiect din Piatra-Neamţ şi are multe asemănări cu biserica care adăposteşte moaştele Sfântului Apostol Andrei şi care se află la Patras, în Grecia. Acest proiect al sfântului locaş aparţine arhitectului Ladislau Landkammer și este grandios şi multifuncţional, având dimensiunile de 32/25m. Biserica este prevăzută cu demisol şi parter, începând a prinde contur din anul 1998.