La Parohia „Sfinții Teodori” din Iași a avut loc, în această dimineață, o conferință de presă privind finalizarea Proiectului „Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră Iași și Soroca 1HARD/2.1/88”, finanțat în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat (IEVP).
Proiectul „Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră Iași și Soroca 1HARD/2.1/88” a fost lansat în urmă cu aproximativ doi ani de către Parohia „Sfinții Teodori” din Iași, în parteneriat cu Parohia „Sfântul Dimitrie” din Soroca - Republica Moldova, Asociația Obștească „Soarta” și Fundația „Solidaritate și Speranță” Iași și a urmărit valorificarea durabilă a patrimoniului cultural cu potențial turistic oferit de două obiective, unul la Soroca, Republica Moldova și unul la Iași, România.
Prin acesta s-a urmărit restaurarea și conservarea a celor două obiective ale patrimoniului cultural, simboluri ale orașelor de care aparțin, acestea fiind amenințate de degradare și posibile catastrofe naturale. Pentru a preveni daunele ireversibile din aceste riscuri combinate asupra patrimoniului cultural, au fost necesare intervenții în restaurare, reabilitare și consolidare.
Activitatea de promovare a cooperării transfrontaliere și a bisericilor restaurate ca destinații turistice s-a desfășurat atât în România, cât și în Republica Moldova. Partenerii din fiecare țară au fost responsabili pentru promovarea obiectivului de patrimoniu restaurat, organizarea de evenimente și activități de cooperare transfrontalieră, activități pentru promovarea protecției, conservării și valorificării patrimoniului prin turism, respectiv atragerea de turiști, vizitatori și pelerini.
Mai multe detalii despre acest proiect am aflat de la părintele paroh Benone Dascălu, care este și consilier al Sectorului agricol-silvic din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor:
Restaurarea și consolidarea bisericii „Sfinții Teodori” s-a realizat în cadrul unui proiect transfrontalier, un proiect care a propus doi parteneri: biserica „Sfinții Teodori” din Iași și biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca, la care s-au adăugat încă două fundații: Fundația „Solidaritate și Speranță” din Iași și Fundația „Soarta” din Republica Moldova. Proiectul a avut drept scop restaurarea și reabilitarea a două situri istorice, respectiv, acest locaș de cult din Iași, biserica „Sfinții Teodori”, foarte veche, încă din sec. al XVII-lea și biserica din Soroca, tot un sit istoric din sec. al XIX-lea și am urmărit să punem în valoare cele două situri istorice și să le reabilităm, astfel încât prin această lucrare să păstrăm tradiția, spiritualitatea ortodoxă, etosul românesc și să le predăm mai departe generațiilor care vor veni după noi. Proiectul a presupus o întreagă echipă: arhitecți, ingineri structuriști, dar și evenimente realizate în cadrul proiectului. În cele din urmă, am ajuns la finalul proiectului cu obiectivele îndeplinite în totalitate. Contractul de finanțare s-a semnat în anul 2021 în data de 10 iunie și se încheie acum la finalul anului, 31 decembrie 2023.
Toate aceste lucrări au contribuit la creșterea atractivității și a interesului turistic în zona transfrontalieră România - Republica Moldova.
Obiectivul general al proiectului a fost creșterea numărului de înnoptări în zona transfrontalieră prin investiții comune în conservarea patrimoniului cultural și istoric din Iași și Soroca, promovarea identităților culturale specifice și a dialogului cultural.
Valoarea totală a proiectului este de 1.838.840.01 Euro, din care 1.597.915.86 Euro este finanțarea Uniunii Europene.