În perioada 15 - 19 iulie 2019, municipiul Iași va deveni pentru a XII-a oară gazda celui mai mare eveniment din țară dedicat exclusiv artei psaltice – Masterclass-ul de Cânt Bizantin de la Iași. Festivitatea de deschidere va avea loc luni, 15 iulie, în sala „Achim Stoia” a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, începând cu ora 9.30.
Evenimentul, organizat de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Asociația Culturală „Byzantion” și Primăria Municipiului Iași, își propune să ofere participanților cinci zile de cursuri practice de interpretare psaltică și tehnică de cânt, prezentări teoretice de paleografie, muzicologie sau de istorie a muzicii.
Primirea cursanților va avea loc în clădirea Conservatorului ieșean (str. Costache Negruzzi, nr. 7-9), începând cu ora 8.30, iar de la 9.30 va avea loc deschiderea oficială a Masterclassului de Cânt Bizantin. După alocuțiunile organizatorilor și ale invitaților, se va săvârși slujba Parastasului pentru Protopsaltul Lykourgos Angelopoulos. Începând cu ora 11.00 va avea loc primul curs de interpretare psaltică susținut de Maestrul Panagiotis Neochoritis, Arhonte Protopsalt al Patriarhiei Ecumenice, iar de la 12.30, monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă - Neamț, cercetător și editor de carte patristică și muzicală, va lansa lucrarea „Imnul Acatist al Maicii Domnului”, în cadrul căreia părintele va semna un amplu studiu muzicologic. De la ora 13.00, părintele arhidiacon Răzvan Constantin Ștefan, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, propune o prezentare captivantă a repertoriului dogmaticilor Octoihului – Tradiție și continuitate în melosul dogmaticelor Octoihului din secolul al XI-lea până în secolul al XIX-lea. De la ora 13.30, asist. drd. Adrian Sîrbu va susține cursul Metode de aplicare a cântării podobnice pe asemănândele fără metrică, iar de la ora 15.40, conf. dr. Maria Alexandru va susține un curs opțional de muzică orientală clasică. Ziua se va încheia cu un atelier de lucru ce vizează pregătirea unui repertoriu psaltic, cu care Corul mare al participanților va încânta publicul ieșean în Catedrala Mitropolitană, vineri, 19 iulie a.c., de la ora 20.00.
Pentru mai multe detalii cu privire la MCB 2019, puteți accesa site-ul web www.byzantion.ro.