Duminică, 20 decembrie 2020, la Parohia „Sfânta Parascheva” din Glodenii Gândului, comuna Ținbănești, județul Iași, au fost premiate mamele cu mai mulți copii. Familiile au primit diplome de apreciere și daruri de Crăciun din partea părintelui paroh.
Parohia din Glodenii Gândului a premiat duminica trecută mamele care au mai mulți de nouă copii. Acestea au primit diplome de apreciere din partea Bisericii și daruri de Crăciun din partea părintelui paroh. Cele care nu au putut să participe la evenimentul festiv, au fost vizitate la domiciliu de părintele Lucian Vamanu.
Tot cu prilejul sărbătorilor de iarnă, preotul paroh a sprijinit și două familii monoparentale defavorizate. O familie a primit o sumă de bani pentru a achiziționa o casă iar cealaltă a primit lenjerie, produse de curățenie și alimente.
„Dragostea de Biserică, milostenia și puterea de sacrificiu de care au dat dovadă le caracterizează pe aceste mame eroine. Ne dorim ca sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos să găsească aceste familii greu încercate cu speranța și certitudinea ca primesc ajutor de la Dumnezeu”, ne-a mărturisit părintele Lucian Vamanu.