La Iași, în data de 9 septembrie, în unul dintre foișoarele Mănăstirii „Tuturor Sfinților” Bucium, a avut loc un concurs de șah dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani.
Poate pentru prima oară, un concurs de șah pentru tineri a avut loc în curtea unei mănăstiri. Mănăstirea este locul de reculegere prin excelență al isihaștilor sau al pelerinilor, al celor care doresc să adâncească relația lor cu Dumnezeu în rugăciune și liniște.
În ce măsură jocul de șah găsește puncte comune cu viața unui creștin? Șah-ul este numit oficial „Sportul Minții”. Dar, știm că mintea ocupă un loc deosebit în spiritualitatea Bisericii. O simplă căutare în cele douăsprezece Filocalii arată peste 6000 de ocurențe ale termenului „minte” (gr. νοῦς).
Câțiva tineri prezenți la concurs au caracterizat șahul prin trei cuvinte: autocontrol, răbdare și strategie. Acestea trei se împletesc și cu viața duhovnicească a creștinului. Autocontrolul presupune stăpânire de sine în ispite; răbdarea ne ajută să ne împotrivim păcatului, iar strategia este lucrarea de creștere duhovnicească, respectând principii și un program de viață creștină.
Pentru câteva minute a poposit pe „câmpul de luptă” și părintele stareț Nicodim Petre, care a binecuvântat jucătorii și i-a încurajat.
La finalul celor șase runde jucate de cei 26 de participanți, podiumul arăta deosebit prin diversitatea sa: un tânăr ieșean de 14 ani - Ropotă Damian (Premiul I), un copil de 9 ani - Răileanu Rafael (Premiul II) și o tânără din Ucraina de 13 ani - Emilia Fedun (Premiul III).
La încheierea evenimentului atmosfera de competiție slăbise, făcând loc unei stări de comuniune și bucurie frățească. În această atmosferă și-au arătat cu toții, copiii și părinții, dorința revederii la o următoare ediție. După ce și-au luat rămas bun, au sărutat chipul Maicii Domnului Prodromița din biserică și au plecat cu siguranță mai familiarizați cu acest loc binecuvântat care este mănăstirea.