Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a marcat astăzi, 21 martie, Ziua mondială a Sindromului Down printr-o acțiune de sensibilizare şi informare pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași.
Ca răspuns la invitația Asociația DOWN Iași România, Pro Vita a împărțit baloane colorate și mesaje care arată frumusețea darului vieții, dar și pliante informative cu privire la sindromul Down.
Am încercat la evenimentul de astăzi să îi facem vizibili și auziți pe cei cu sindromul Down, dar și pe cei care îi sprijină prin activitatea lor. Am arătat că și ei au nevoie de căldură, înțelegere și integrare în comunitate. Privirile blânde de acceptare și încurajarea este ceea ce le putem oferi! Este o acțiune mică în numele unor inimi uriașe. Astăzi suntem vocea lor, așa cum suntem în fiecare zi la Pro Vita Iași - vocea vieții - de la copii nenăscuți, femei aflate în criză de sarcină, mame cu mulți copii, femei victime ale violenței domestice sau copii cu dizabilități. Încercăm să arătăm pretutindeni cât de frumos este darul vieții!, a transmis Ioana Dumitrașcu, coordonatorul Marșului pentru viață din Iași.
Acțiunea Pro Vita Iași în parteneriat cu Asociația ADIR vine să accentueze dreptul la normalitate al fiecăruia. În activitatea pe care o desfășoară, Asociația ADIR susține copiii cu sindrom Down să își atingă potențialul maxim în dezvoltarea lor pe etape de vârstă, pentru a atinge nivelul optim în dezvoltare de mai târziu, contribuind astfel la integrarea lor socială și profesională.
Asociația DOWN Iași România este una dintre organizațiile invitate la Marșul pentru Viață de la Iași, care se va desfășura sâmbătă, 25 martie, de la 14:00, în Piața Unirii. Pe durata evenimentului, participanții vor avea ocazia să descopere în punctele de informare asociații care implementează proiecte pentru tineri, programe de susținere a copiilor, a persoanelor cu diferite dizabilități sau a refugiaților.
Marșul pentru viață din acest an are tema „Viitorul este pro-viață” și este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții, având drept scop creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile aflate în criză de sarcină. Anul acesta, cauza socială asociată MPV o reprezintă construcția Centrului maternal „Sf. Emilia”.