Marţi, 10 Martie 2020

Anul acesta se împlinesc aproape 20 de ani de când preoţi şi mulţime de credincioşi din parohiile Cercului Pastoral Roznov (Chintinici, Roznov, Slobozia şi Săvineşti), dar și din împrejurimi, săvârșesc Taina Maslului de obşte în a doua și a treia săptămână din Postul Mare. Creştini din fiecare parohie participă cu multă râvnă, în pelerinajul lor curat, la cât mai multe rugăciuni în urcuşul către Înviere, după ce în prima săptămână se despovărează de grijile lumii şi își curăţă simţurile în baia lacrimilor pocăinţei rugăciunii Sfântului Andrei Criteanul.

Urmând acestei inițiative cu real folos sufletesc, în data de 9 martie 2020, la Parohia Chintinici (Roznov) s-a săvârșit primul Maslu de obște, sub protia părintelui protoiereu Frăsilă Bogdan. Credincioșii participă cu multă râvnă la această slujbă pentru că înțeleg că Biserica este un spital duhovnicesc care oferă multe leacuri pentru vindecarea omului ca întreg, atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Spațiul Bisericii este, în definitiv, casa lui Dumnezeu plină de sfințenie (Ps. 92, 7), iar credinciosului i se oferă aici multe medicamente necesare pentru sănătatea sufletească și trupească.

Materia centrală a Tainei este untdelemnul, simbol al lucrării Duhului Sfânt, asemenea apei, numit, în cadrul Tainei, şi „untdelemn al înnoirii”. Fiind binecuvântat de preoţi prin invocarea Sfântului Duh, el are puterea de a sfinţi sufletul şi de a tămădui trupul, de a izgoni bolile, de a vindeca rănile și de a curăţi întinăciunea păcatului şi a împărtăşi mila şi îndurarea lui Dumnezeu.

Primele rugăciuni din rânduiala slujbei arată care este folosul acestui untdelemn sfinţit: „Aici, unde aducem acest untdelemn în numele Tău cel mare, trimite darul Tău cel tămăduitor şi iertarea păcatelor” (a doua rugăciune); „Adu mila Ta peste untdelemnul acesta şi peste cei care se ung din el în numele Tău, să le fie spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre curăţie şi înlăturare de toată patima, neputinţa, boala, întinăciunea trupească şi sufletească” (a treia rugăciune); „Untdelemnul acesta întocmeşte-l, Doamne, spre tămăduire, depărtare de toată neputinţa şi boala şi izbăvire de rele…” (a patra rugăciune).

Rugăciunea la punerea Evangheliei pe capul persoanei bolnave ne arată că la Sfântul Maslu penitentul primeşte dezlegarea generală a păcatelor sale prin mâna puternică şi tare a lui Hristos, simbolizată de Sfânta Evanghelie aşezată deschisă pe capul credinciosului. 

Taina Maslului nu este izolată, ci este precedată, de obicei, de slujba sfinţirii apei (agheasma mică). Sfinţirea apei de către preot înseamnă aducerea ei la starea iniţială, aşa cum o crease Dumnezeu la început, când apa era vie, sfântă şi nealterabilă. Prin puterea Duhului Sfânt apa devine un „râu de apă vie ce curge din coasta lui Hristos” pentru sănătatea trupească şi sufletească a oamenilor.

În cuvântul de învățătură de la acest eveniment, părintele Mocănașu Lucian sublinia faptul că Taina Sfântului Maslu este un test al iubirii şi regăsirii. În pilda Fiului risipitor aflăm că acesta „era pierdut şi s-a aflat, mort şi a înviat”. Aceeași stare o trăiește și un om bolnav care se regăsește în Biserică în brațele pline de dragoste și căldură ale lui Dumnezeu. Taina Sfântului Maslu este numită de părintele Dumitru Stăniloae „Taina trupului”, pentru că scopul ei conţine o extraordinară centralitate a trupului uman. Vindecarea celui bolnav şi ridicarea sa din patul durerii devine laitmotivul acestei rugăciuni, pentru aceea că dezlegarea sufletului de păcate aduce cu sine şi tămăduirea trupului.

La finalul slujbei s-au oferit „sfințișori” credincioșilor rugători din partea parohiei, iar preoții au constituit un grup de lucru duhovnicesc în care și-au exprimat opiniile vizavi de tema expusă.  (Pr. Vasile Iulian - Parohia Chintinici)