O tristețe profundă s-a așternut in inimile preoților din Protopopiatul Iași I, la primirea veștii că precucernicul părinte Mărgineanu Aurel a început călătoria spre veșnicie.
Vrednic și destoinic slujitor al sfântului altar, personalitate distinctă în rândul preoților ieșeni, chipul preotului Mărgineanu Aurel va rămâne adânc imprimat în sufletele preoților, a credincioșilor și a celor pe care părintele i-a iubit și care l-au iubit.
Suntem adânc mișcați de durerea pe care o trăiește familia părintelui și Parohia ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” - Bucium, în care preotul Mărgineanu Aurel a slujit cu atâta credință și devotament până în ultimă clipă.
Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei părintelui, credincioșilor și fiilor duhovnicești, rugând pe Milostivul Dumnezeu să-l odihnească pe preacucernicia sa cu sfinții.
Veșnică să-i fie pomenirea! (Cancelaria și preoții din Protopopiatul Iași I)