Luni, 27 Februarie 2017

În cadrul şedinţei de protopopiat din această lună, părintele Ionuţ Alungulesei, preot responsabil cu activitatea pro vita de pe raza Protoieriei Târgu Neamţ, a realizat şi prezentat un moment de informare, abordând, pe scurt, subiecte actuale de interes general, aspecte legate de viitoarele proiecte pro vita desfăşurate în Arhiepiscopia Iaşilor, precum şi utilizarea anumitor instrumente misionare pe care preoţii sunt îndemnaţi să le pună la dispoziţia enoriaşilor.  

„Am adus în atenţia fraţilor preoţi subiecte precum organizarea şi în acest an a Marşului pentru Viaţă în 12 oraşe din arhiepiscopia noastră şi desfăşurarea la Iaşi, în premieră, a Campaniei 40 de zile pentru viaţă, pe parcursul lunii martie. În ceea ce priveşte Marşul şi Luna pentru Viaţă vom pune şi oraşul Târgu Neamţ pe harta organizatorilor, iar prin sprijinul seminarului teologic vom încerca să oferim o mai mare amploare acestui eveniment, deja de tradiţie pentru noi. Vom încerca, de asemenea, să sprijinim şi noi organizarea Campaniei 40 de zile pentru viaţă la Iaşi“, a spus părintele Ionuţ Alungulesei.

În strategia misionară a Departamentului Pro Vita este cuprinsă şi popularizarea numărului verde, cu apelare gratuită, 0800.800.116, ca modalitate de a intra în contact şi de a fi cât mai aproape de mamele care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi sunt indecise cu privire la păstrarea ei.

„Din 1920 s-au avortat în lume peste 1 miliard de copii, iar România se află pe locul 2 în Europa privind numărul de avorturi. De aceea, Biserica trebuie sa vină în întâmpinarea familiilor şi a femeilor pentru a le ajuta să nască prunci pentru această ţară şi să înţeleagă că, în realitate, avortul este doar o exploatare a femeii. De asemenea, am fost plăcut surprins de faptul că 20 de parohii s-au oferit să ţină pentru o perioadă de timp urne pentru colectare de fonduri destinate ajutorării femeilor însărcinate aflate în situaţie de criză şi pentru desfăşurarea unor campanii de informare pro vita în zona noastră de activitate“, a adăugat preotul responsabil cu activitatea pro vita de pe raza Protoieriei Târgu Neamţ.

La nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor există 13 birouri pro vita care funcţionează în cadrul protopopiatelor şi sunt coordonate de preoţii responsabili cu activitatea pro vita. Birourile Pro Vita au ca principală datorie implementarea proiectelor Departamentului Pro Vita în teritoriu, astfel încât viziunea şi misiunea pro viaţă asumată de Biserică să fie înţeleasă şi transmisă mai departe. De asemenea, părinţii pro vita au ca obiective identificarea şi ajutorarea cât mai multor femei care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi sunt tentate să aleagă avortul.

Mai multe detalii despre activitatea Departamentului Pro Vita găsiţi pe www.provitaiasi.ro sau pe pagina de facebook Pro Vita Iaşi şi la numărul verde 0800 800 116, disponibil 24 din 24 de ore pentru femeile sau familiile care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi au nevoie de sprijin. 

De asemenea, puteţi găsi datele de contact ale preoţilor pro vita de pe raza Arhiepiscopiei Iaşilor pe www.avort.ro.

Departamentul Pro Vita face parte din Sectorul de misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor şi funcţionează din anul 2011, având ca misiune salvarea, protejarea şi îmbunătăţirea vieţii. Proiectele principale se concentrează în jurul informării şi consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort şi sprijinirea familiilor cu mulţi copii.