Marţi, 8 Noiembrie 2022

Parohia Șoimărești și-a prăznuit zilele acestea sfinții ocrotitori. Programul liturgic a început în ajunul sărbătorii cu Vecernia unită cu Litia și a continuat a doua zi dimineață cu oficierea slujbei Utreniei și a Dumnezeieștii Liturghii.

Credincioșii din localitatea nemțeană Șoimărești au avut bucuria de a participa la hramul principal al Bisericii. Urmând tradiției înaintașilor noștri, prăznuirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a început cu o seară înainte prin săvârșirea Vecerniei și a Litiei de către preotul paroh Moaleș Cristian dimpreună cu un sobor de părinți din Protopopiatul Târgu Neamț.

În dimineața zilei de 8 noiembrie, programul liturgic a continuat cu slujba Utreniei și  Acatistul Sfinților Arhangheli, urmând mai apoi Sfânta și Dumnezeieasca Liturghie.

Biserica în care a cântat Ion Creangă, adusă la Șoimărești

În anul 1901 a avut loc un incendiu care a distrus în totalitate biserica din Șoimărești.

Parohia Drăgănești, de care aparținea satul, cere Mitropoliei construirea unui nou locaș tot din lemn. Mitropolia aprobă, însă condiționat, construirea bisericii din cărămidă. Neavând mijloace necesare, se fac demersuri fără succes. În acele vremuri de zbucium, se stabilește în localitatea Șoimărești, prin cumpărarea răzășiei lui Frunzeti, căpitanul Ion Safta din Fălticeni care este informat de săteni de necazul lor.

Căpitanul Ion Safta află că Mitropolitul vine la data de 11 noiembrie 1908 să sfințească noua biserică din Humulești, se sfătuiește cu sătenii și astfel, însoțit de răzeșul Nicolae Popovici și epitropi, merg la Humulești, unde obține aprobarea de construcție. Mai mult chiar, Mitropolitul Partenie Clinceni îi sfătuiește pe humuleșteni să doneze celor din Șoimărești vechea lor biserică. În acest fel, locașul de cult din lemn, care a fost construit în anul 1766, reparat între 1832-1835 și resfințit, ajunge să fie demolat și transportat la Soimărești.

Astfel, biserica este reclădită în forma ei inițială de cruce, cu trei turle înfundate pe acoperiș și cu un pridvor închis. Este terminată și sfințită pe 11 septembrie 1911, preot paroh fiind Victor Popovici. (Mihail Vrăjitoru)