În localitatea Vorona din judeţul Botoşani vor avea loc astăzi, 14 ianuarie 2017, o serie de manifestări culturale dedicate poetului Mihai Eminescu. Luni, 16 ianuarie, Protopopiatul Hârlău va găzdui evenimentul „Eminescu - icoană a limbii române“.
Poetul naţional Mihai Eminescu va fi omagiat astăzi, 14 ianuarie 2017, în comuna Vorona din judeţul Botoşani. Manifestările culturale fac parte din „Zilele Eminescu“, ediţia a XLVIII-a, organizate la Botoşani, Vorona şi Ipoteşti în perioada 13-15 ianuarie. În Centrul cultural „Mihai Eminescu“ al Primăriei Vorona va fi organizată, de la ora 15:00, o şezătoare culturală în cadru căreia copiii din localitate vor recita poezii de Mihai Eminescu şi vor cânta din repertoriul folcloric al zonei. „Tot sâmbătă, la Mănăstirea Vorona se va oficia o slujbă de pomenire a familiei poetului naţional. Invitaţii la Zilele Eminescu - 2017 vor merge într-un scurt pelerinaj la aşezările monahale din zonă. Prin evenimentele din comuna Vorona, aducem un omagiu lui Mihai Eminescu şi Ralucăi Iuraşcu, mama poetului, care s-a născut în satul Joldeşti, comuna Vorona“, a menţionat pr. Cristian Ştefan. Evenimentele de la Vorona sunt organizate de Primăria Vorona, de Societatea Culturală „Raluca Iuraşcu“ din Vorona, Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Vorona, Mănăstirea Vorona şi Parohia Vorona Centru.
„Eminescu - icoană a limbii române“, la Hârlău
La Biserica „Sfântul Dumitru“ din Hârlău va avea loc luni, 16 ianuarie 2017, de la ora 15:00, un eveniment cultural-artistic dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, la împlinirea a 167 de ani de la naşterea sa. Genericul manifestării, organizată de Protopopiatul Hârlău, este „Eminescu - icoană a limbii române“. După cum a relatat pentru Radio TRINITAS părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, în Biserica „Sfântul Dumitru“ - Hârlău se va săvârşi slujba Parastasului, iar apoi vor urma mai multe momente cultural-artistice în sediul protopopiatului. „În clădirea Protoieriei Hârlău, vor avea loc următoarele manifestări: recitări din opera poetului, prezentări biografice, cântece inspirate din opera eminesciană şi expoziţie de numismatică şi medalistică (prezentare de Ioan Muşei). Vor fi invitate cadre didactice şi elevi de la şcolile din oraşul Hârlău şi personalităţi culturale. Îi aşteptăm pe toţi în număr cât mai mare pentru a-l evoca pe marele poet naţional“, s-a exprimat părintele protopop Nicolae Crăciun.