Duminică, 29 Mai 2022
Flavius Popa

Zi de sărbătoare pentru credincioșii ieșeni din comuna Holboca și din împrejurimi: Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rusenii Noi a primit în duminică dimineață, 29 mai 2022, veșmântul sfințirii. Slujba de târnosire a noului sfânt locaș a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli și Viannos. Tot duminică, cei doi ierarhi au binecuvântat un Monument al Eroilor neamului românesc.

Pentru credincioșii din Rusenii Noi, precum și pentru ieșenii care locuiesc în împrejurimile comunei Holboca, ziua de 29 mai va rămâne una istorică: biserica pusă sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel a primit veșmântul sfințirii. Slujba de târnosire a noului sfânt locaș a început în jurul orei 8 dimineața, odată cu întâmpinarea IPS Mitropolit Teofan și IPS Mitropolit Andreas de către preoți, autorități și credincioși. În continuare, după ce au fost binecuvântate zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir, soborul a mers în Sfântul Altar, unde a săvârșit rânduiala sfințirii Sfintei Mese. În continuare, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a binecuvântat cu semnul Sfintei Cruci pictura interioară, iar după ce preoții prezenți s-au închinat în Sfântul Altar, aceștia au mers în procesiune până în fața podiumului special amenajat în curtea parohiei, pentru a participa la Sfânta Liturghie.

Sfintele slujbe au fost înfrumusețate de răspunsurile liturgice oferite de Corul academic „Byzantion” și de Grupul psaltic „Tronos” de la Catedrala Patriarhală din București.

După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul de Arkalochori, Kastelli și Viannos a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat iubirea și mila oferită de Domnul Hristos oamenilor: Sunt adânc emoționat, aflându-ne în fața Sfântului Altar, după ce am săvârșit slujba de sfințire a bisericii închinate Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Atunci când cineva îl iubește pe Domnul, ispitele se înmulțesc. Cu cât mai mult îl iubim pe Mântuitorul Hristos, cu atât mai mult vin și ispitele asupra noastră, de aceea și Sfântul Apostol Petru a plâns cu amar. A cerut mila și îndurarea lui Dumnezeu atunci, după ce s-a lepădat de El. Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este îndelung-răbdător și mult-milostiv, iar brațele Sale sunt larg deschide, și o inimă largă pentru toți, indiferent de numele și locul nostru. Noi, creștinii ortodocși, avem darul lui Dumnezeu de a putea ierta și de a putea iubi. Iubirea și iertarea sunt cele care îl odihnesc pe Domnul, pentru că El este iubire și milă, de aceea alături de Sfântul Apostol Petru îl întâlnim pe Sfântul Apostol Pavel. De multe ori m-am întrebat: Sfântul Întâi Mucenic Ștefan s-a ridicat la Ceruri înainte de Pavel. Dacă Sfântul Ștefan nu l-ar fi iertat pe Sfântul Apostol Pavel, ridicându-se cu sufletul la Cer, atunci harul Duhului Sfânt se va fi sălășluit în Sfântul Pavel? Să plângem păcatele noastre, așa cum a plâns cu amar Sfântul Apostol Petru, și să iubim și să iertăm așa cum a învățat să ierte și să iubească Sfântul Apostol Pavel fiind iertat de Sfântul Mucenic Ștefan.

După chinonic, în timp ce credincioșii primeau Sfintele Taine, părintele Daniel Marius Profir, protopopul Protoieriei Iași II, a dat citire unui exemplar din hrisovul de sfințire, documentul semnat de episcopi și preoți, ce s-a pus de dimineață în piciorul Sfintei Mese.

Rugăciunea pe care a înălțat-o orbul către Dumnezeu, cerându-i «Dă-mi, Doamne, să văd!», această rugăciune se cuvine să o înălțăm noi către Domnul în permanență. «Dă-mi, Doamne, să văd!». Ce să văd? Să văd păcatele pe care le-am săvârșit, căci mare lucru este acesta, ca omul să se cunoască pe sine, cunoscându-și păcatele pe care le-a săvârșit. «Dă-mi, Doamne, să văd» chipul Tău din aproapele meu. Chipul Tău, Doamne, din bărbatul meu, din soția mea, din copiii mei, din prietenii și dușmanii mei, căci dacă avem puterea să vedem chipul lui Dumnezeu din toți cei care sunt aproape de noi, lucru tainic și uimitor este acesta. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască puterea să vedem prezența Lui în viața lumii, prezența Lui în viața noastră, prezența lui Dumnezeu în creația mâinilor Sale. Iar dacă Domnul ne ajută să vedem păcatul din noi, să vedem chipul Lui din aproapele și să sesizăm prin ochii inimii noastre prezența Lui în viața noastră și în viața lumii, înseamnă că suntem și noi pe cale, pentru că ne vedem păcatul, îl vedem pe Dumnezeu în chipul aproapelui, și prezența Sa în lume, a adăugat la final Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Ca semn de gratitudine din partea chiriarhului, dar și ca răsplată pentru efortul depus în ridicarea și înfrumusețarea bisericii, părintele paroh Ionuț Mihalache a fost hirotesit iconom stavrofor, iar preotul Dumitru Chirica, cel care a sprijinit comunitatea parohială, a primit distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Totodată, Mihai Irinel Neică, cel care a sprijinit ridicarea Crucii de piatră pentru Eroi, a primit „Crucea Moldavă” pentru mireni, iar ctitorii bisericii au primit distincții de vrednicie.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, clericii au binecuvântat un monument închinat Eroilor neamului românesc și au oficiat slujba Parastasului pentru cei care au căzut pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării și pentru ocrotirea poporului.

După 23 de ani, locașul din Rusenii Noi a primit veșmântul sfințirii

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, începută în 1999 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, este construită în formă de navă, având lungimea de 21 de metri, lățimea de 7 metri și înălțimea la naos de 8 metri. Catapeteasma din lemn de cireș, cu motive liturgice, a fost realizată de către pr. Bogdan Zară din Botoșani, iar icoanele care împodobesc iconostasul au fost pictate de Remus Vlad din Iași. De asemenea, pictura bisericii a fost realizată în tehnica tempera, între anii 2014-2018, de către Marian Pendos și Remus Vlad, sub îndrumarea pictorului Nicolae Sava.