Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat la începutul lunii decembrie, într-o vizită oficială în Liban, la invitația Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient.
În perioada 2-6 decembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent pentru cinci zile în Patriarhia Antiohiei, la invitația Preafericirii Sale, Patriarhul Ioan al X-lea.
Vizita a fost prilejuită de ansamblul de evenimente academice și duhovnicești dedicate hramului Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Ioan Damaschin” din Balamand, Liban.
Seria de evenimente la care a luat parte și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a debutat cu Vecernia hramului, sâmbătă, 2 decembrie. Duminică, 3 decembrie, Părintele Mitropolit a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Balamand, alături de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. La finalul acesteia, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură.
În zilele următoare, Părintele Mitropolit Teofan a participat și la alte evenimente dedicate hramului Institutului Teologic din Balamand, unde a susținut și o prelegere cu privire la istoria Bisericii Ortodoxe Române (întemeierea, activitatea și misiunea ei până în ziua de astăzi). De asemenea, a fost prezent la un festival de muzică bizantină și la ceremonia de absolvire a programelor online, care au avut loc luni, 4 decembrie.
Programul zilelor următoare a cuprins vizitarea mai multor mănăstiri, a Muntelui Liban (unde se află renumiții cedri ai Libanului), dar și a unor obiective importante din Patriarhia Antiohiei, cum ar fi Spitalul „Sfântul Gheorghe” al Patriarhiei Antiohiei din Beirut (al treilea din țară ca importanță), Universitatea Patriarhiei Antiohiei din Balamand (aici studiază, la cele 11 facultăți, aproximativ 4.500 de studenți), Colegiul „Buna Vestire” din Beirut (una dintre cele 20 școli ale Bisericii Ortodoxe din Liban, în care activează și se formează peste 1.100 de elevi). De asemenea, i-a vizitat și pe Înaltpreasfințiții Mitropoliți de Beirut și Tripoli.
Pe tot parcursul vizitei Înaltpreasfinției Sale în Liban, Părintele Mitropolit a fost însoțit de pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, iar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea, a fost însoțit de Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, și de Preacucernicul Părinte Porphyrios Georgi, decanul Institutului Teologic din Balamand.