În pofida vremii ploioase, credincioșii și preotul Parohiei „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din localitatea botoșăneană Dragalina, comuna Hlipiceni, l-au primit cu bucurie astăzi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan. Ierarhul a oficiat slujba de sfințire a noii case sociale și a noii case parohiale, după care a săvârșit Sfânta Liturghie și a ținut cuvânt de învățătură.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a fost astăzi prezent la Parohia „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din localitatea Dragalina, comuna Hlipiceni, Protopopiatul Botoșani.
După slujba de binecuvântare a așezămintelor ridicate de comunitate parohială din Dragalina, anume noua casă socială și noua casă parohială, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a rostit și cuvântul de învățătură.
„Multele noastre păcate pot fi îndepărtate de prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Pentru ca acest lucru să se întâmple, iar mucegaiul păcatelor din noi să se îndepărteze, sunt necesare trei lucruri. În primul rând, e necesar ca omul să citească din cărțile bisericești cât mai des, căci acolo află cuvântul Domnului, vede viețile sfinților și începe să se gândească la păcatele proprii și, în duh de pocăință, se poate întoarce la Dumnezeu. În al doilea rând, ni se cere să avem pocăință, să ne recunoaștem păcatele, să ne întoarcem la Dumnezeu având căință și Dumnezeu cel milostiv, Care ne iubește, ne face vii, ne zidește și ne așază împreună cu El în Împărăția Cerurilor, ne iartă. În al treilea rând, ni se cere ca în timpul zilei să rostim rugăciuni scurte și dese, căci omul este ocupat, dar nu atât de ocupat încât să nu poată să zică «Doamne, iartă-mă!», «Doamne, milostivește-Te spre mine!», «Maica Domnului, nu mă lăsa!»”, le-a IPS Părinte Teofan credincioșilor din Dragalina.
Din soborul slujitor a făcut parte şi părintele Lucian Leonte, protoiereul Protopopiatului Botoșani, care a apreciat la finalul slujbei activitatea misionară şi administrativă a Parohiei Dragalina. Răspunsurile liturgice au fost date de un cor de studenți teologi.
Ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de construcţie şi de înfrumuseţare a casei sociale și a casei parohiale, părintele paroh Florin Purice a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei întru iconom stavrofor.
„Vremurile de acum sunt la fel ca vremea de afară, dar, cu toate acestea, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a venit la noi, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, ne-a binecuvântat și a sfințit casa socială și casă parohială, lucrări pe care le-am dus la bun sfârșit cu greutăți, dar având sprijinul micii noastre comunități parohiale și al autorităților locale, precum și a numeroși donatori și persoane care au muncit. Pe această cale, țin să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și au înțeles, citind Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Varvara, paragrafele în care se relatează faptul că sfânta, fiind închisă într-un turn, a cerut de la tatăl ei să i se facă trei ferestre, în numele Sfintei Treimi. Tot așa, trei ferestre sunt și aceste trei construcții, puse una lângă alta: una în care ne rugăm, una în care stă cel care ne conduce rugăciunea și una în care ne întâlnim pentru agapa frățească și pentru alte activități și evenimente”, a subliniat părintele Florin Purice.
De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au ostenit cel mai mult şi au ajutat la ridicarea noilor așezăminte, acestea primind distincţii şi diplome de vrednicie.