Pelerini din regiunea Moldovei și din întreaga țară au urcat zilele acestea pe Muntele Ceahlău pentru a participa la praznicul Schimbării la Față a Domnului Hristos, hramul așezământului monahal aflat la cota 1800. Ca în fiecare an, pe 6 august, devenind deja o tradiție, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. O parte dintre credincioşi au ajuns la mănăstirea de pe Ceahlău încă de miercuri seară, participând şi la slujba Privegherii.
Sărbătoarea Schimbării la Față a reunit la Mănăstirea Ceahlău, ca în fiecare an, mulțime de credincioși, care au urcat pe masivul montan din județul Neamț. Accesibilă după parcurgerea unui traseu lung şi anevoios, așezământul montan a fost lăcașul în care s-a slujit cea de-a doua Sfântă Liturghie din seria evenimentelor religioase dedicate Sfinților Nemțeni. Praznicul împărătesc reprezintă pentru pelerinii care au urcat muntele Ceahlău și s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie oficiată de Părintele Mitropolit Teofan, un moment de înaltă bucurie duhovnicească. Încă de ieri seară, o parte dintre credincioşi au urcat la mănăstire, au participat la slujba Privegherii şi au rămas peste noapte fie în corturi, fie prin diferitele încăperi și spații puse la dispoziție.
IPS Teofan: „Ca să urci pe Tabor este nevoie să te împărtășești cu Trupul și Sângele lui Hristos”
După citirea textului Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a arătat cât de importantă este împărtășirea cu Sfintele Taine în relația noastră cu Dumnezeu: „Noi am urcat astăzi pentru a participa la Dumnezeiasca Liturghie pentru că simțim că fără prezența Duhului Sfânt în viața noastră rătăcim pe căi greșite. Cum putem împlini, după măsura deschiderii noastre față de Dumnezeu, Taina Schimbării la Față în viața noastră, a oamenilor obișnuiți? Cum putem concepe viața noastră ca o urcare continuă, neîntreruptă sau întreruptă prin căderi dar reluată prin pocăință, o urcare permanentă pe Muntele Tabor? Multe sunt căile precum potecile acestui munte care duc până aici. Urcarea noastră pe Tabor înseamnă împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos. Prezența noastră la Dumnezeiasca Liturghie dacă nu este împlinită, începută, încheiată, adâncită și înălțată prin împărtășirea cu Sfintele Taine, este ca și cum am fi urcat până la mijlocul muntelui. Ne bucurăm de Liturghia Cuvântului, dar ca să urci pe Tabor este nevoie să te împărtășești cu Trupul și Sângele lui Hristos”.
La final, părintele protosinghel Casian Florea a adăugat un cuvânt de mulțumire tuturor pelerinilor, care se adună an de an și participă la hramul mănăstirii.
Având hramurile „Schimbarea la Față a Mântuitorului” și „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, Mănăstirea Ceahlău este situată la cota 1800, fiind unul din lăcașurile monahale de la cele mai mari altitudini din țară. Praznicul Schimbării la Față face în mod tradițional legătura între sărbătorile dedicate Sfântului Ioan Iacob de la Neamț și Sfintei Teodora de la Sihla, fiind un prilej de pelerinaj la mănăstirile nemțene pentru numeroși credincioși.