Joi, 6 Iulie 2017

Vineri, 7 iulie, de la ora 13.00, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, va fi organizată o masă rotundă pe tema muzicii corale contemporane românești. 

Vineri, 7 iulie, de la ora 13.00, la Universitatea Națională de Arte George Enescu” din Iași, va fi organizată o masă rotundă pe tema muzicii corale contemporane românești. La eveniment sunt invitați compozitori români, reprezentanții formațiilor corale participante, cadre universitare, reprezentanți ai instituțiilor culturale din Județul Iași și din țară, reprezentanți ai autorităților locale și județene, reprezentanți ai mass-mediei locale.

Tot pe 7 iulie, dar de la ora 19.00, ieşenii sunt așteptați în Sala Henri Coandă de la Palatului Culturii la un concert extraordinar. Vor cânta membrii Corului de Cameră PRELUDIU al Centrului National de Artă Tinerimea Română Bucureşti, dirijat de maestrul Voicu Enăchescu. Repertoriul pregătit este compus din lucrări ale compozitorilor români contemporani. Cu acest prilej se va marca şi împlinirea a 45 de ani de activitate a corului.

Accesul publicului la eveniment este gratuit. Concertul va fi transmis live (audio-video) pe site-ul şi pagina de Facebook ale Asociaţiei Iubire şi Încredere şi pe TVR Iaşi. Înregistrarea va fi disponibilă pe pagina de facebook şi canalul de YouTube al Asociaţiei.

Evenimentele fac parte din cadrul Festivalul Concurs Coral Internațional Gavriil Musicescu, ediția a V-a, Iași.