Taberele din pridvorul satului au poposit şi anul acesta în comuna Smârdan, judeţul Botoşani, în perioada 10-12 iulie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
120 de copii şi-au înscris în jurnalul de vacanţă trei zile de activităţi, aflându-se în grija părintelui paroh Grigore Silviu-Andrei şi a doamnei preotese Grigore Alina, care, împreună cu cei nouă tineri voluntari, au organizat tabăra.
Primul pas pentru consolidarea relaţiei dintre participanţi au fost jocurile de cunoaştere pe grupe de vârstă şi dialogul deschis cu moderatorii, fiind îndemnaţi să îndrăznească să se exprime liber. Pentru a petrece timp util, împletit cu voia bună, fiecare grupă a avut de învăţat câte ceva la cele patru ateliere desfăşurate de voluntari: notele muzicale au răsunat din glasurile lor la atelierul de muzică folk, urmând să se „descătuşeze“ de energie la atelierul de dans, să dea frâu liber imaginaţiei la atelierul de creaţie şi, nu în ultimul rând, să deprindă tehnici de acordare a primului ajutor. Masa de prânz a fost un alt prilej al copiilor de a se bucura de a fi împreună, hrănindu-şi trupul, dar nu au neglijat nici sufletul, rugăciunea fiind nelipsită.
În zorii celei de-a doua zi, s-a dat startul unei drumeţii până la casa memorială a compozitorului nostru naţional George Enescu, la Liveni, în cadrul căreia copiii au luat contact direct cu istoria muzicii româneşti, Enescu lăsând o amprentă definitivă în acest domeniu. După lungul drum parcurs de micii aventurieri, aceştia s-au odihnit pentru următoarele activităţi prin vizionarea filmului animat „Ballerina“ şi s-au revigorat cu o straşnică „bătaie“ cu apă. Programul a continuat cu activităţi sportive, unde şi-au dovedit abilităţile fizice la fotbal, volei şi diverse jocuri. Au dat slavă lui Dumnezeu şi mulţumire Maicii Domnului prin Taina Sfintei Spovedanii şi citirea Paraclisului Maicii Domnului. Seara s-a încheiat cu lumina şi căldura focului de tabără, întreţinut de veselia celor mici şi mari, după care au întocmit un mic spectacol, prezentând atât ce au învăţat la atelierele de folk şi dans, cât şi pasiunile lor.
Ultima zi a taberei i-a regăsit la Sfânta Liturghie, unde s-au împărtăşit şi au exersat răbdarea de a fi prezenţi pe toată durata slujbei. Pentru a marca şi a treia zi cu amintiri de neuitat, voluntarii au organizat o vânătoare de comori, prin care copiii au învăţat să lucreze în echipă, să fie uniţi şi să respecte pas cu pas traseul stabilit. Astfel, au avut de traversat un „gard electric“, să se amuze la cursa cu sacii, să îşi păstreze echilibrul la proba cu oul şi lingura şi să se ambiţioneze să spargă cât mai multe baloane sau să scoată cât mai multe mere din apă.
Finalul acestei ediţii a fost încununat cu filmuleţul taberei, ce a cuprins fotografii din cele trei zile, premierea copiilor participanţi cu diplome, dar şi comoara găsită de ei, precum şi premierea celor înscrişi la concursul de eseuri, cu tema „Ce înseamnă pentru tine prietenia?“.
Nădăjduim că tabăra „Bucurie în Smârdan“ a fost o întâlnire cu folos şi se va regăsi şi anul viitor în lista taberelor din pridvorul satului. (Alexandra Beiu, ATOR Dorohoi)