Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni au debutat astăzi după-amiază la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, unde slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Iacob a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Ierarhul a slujit împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părinți consilieri, părinți stareți, părinți profesori, preoți ai parohiilor din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de elevii seminariști, dirijați de părintele profesor Marius Brumă.
Tot în această seară au ajuns la Biserica Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț și cei 170 de tineri din Iași, Botoșani și Piatra Neamț care au participat timp de mai multe zile la pelerinajul pedestru „Pe urmele sfinților”, parcurgând sute de kilometri. Ajunși la Seminar, tinerii pelerini s-au închinat la părticica din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Iacob și au asistat la slujba de seară.
La finalul slujbei, PS Părinte Damaschin a ținut un scurt cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre cinstirea de care se bucură sfinții lui Dumnezeu și despre nevoințele Sfântului Ioan Iacob în pustia Hozevei.
Odată cu pomenirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul au început sărbătorile Sfinţilor Nemţeni. Acestea vor continua mâine cu Liturghia dedicată hramului Seminarului, apoi duminică cu hramul mănăstirii de pe Muntele Ceahlău, şi luni, 7 august, cu pomenirea Sfintei Teodora de la Sihla, când mai mulți ierarhi vor oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria.