Fotografi din trei judeţe ale ţării au demarat un proiect fotografic în localitatea nemţeană Buhalniţa, comuna Hangu, care include promovarea Bisericii cu hramurile „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ şi „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ din localitate.
Astfel, în perioada 15-17 septembrie 2017, 20 de fotografi din Iaşi, Botoşani şi Prahova au participat la Tabăra „Buhalniţa - legenda de la poalele Ceahlăului“, ediţia I, organizată de Clubul Fotografilor Iaşi. Pe lângă peisajele deosebite surprinse în imagini, pasionaţii de fotografie au aflat date despre ctitoria lui Miron Barnovschi din satul Buhalniţa, oferite de preotul paroh Cristian Dăscălescu. Invitatul special al taberei a fost artistul fotograf Andrei Baciu, care a vernisat expoziţia de fotografie „România de poveste“, organizată la Pensiunea Lostriţa din Buhalniţa, semnată de participanţii la tabără. De asemenea, Andrei Baciu a susţinut o prezentare cu tema „Din culisele fotografiei de peisaj“. Programul taberei a mai cuprins patru ture foto pe vârfurile Netedu şi Izmana, dar şi în câteva gospodării ce încă mai păstrează arhitectura ţărănească. „Am întâlnit oameni de o mare autenticitate. Aici mă refer la sătenii simpli şi terminând cu factorii decizionali. Această experienţă plăcută se datorează aportului deosebit al Clubului Fotografilor Iaşi, cunoscut în toată ţara pentru frumoasa activitate pe care o desfăşoară. Îmi doresc să continuăm acest proiect. Titlul taberei se potriveşte foarte bine cu zona aceasta frumoasă de la poalele Ceahlăului, unde ne dorim să revenim cât mai curând“, s-a exprimat Andrei Baciu.