Începând cu data de 20 martie 2018, la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, membrii Comisiei Liturgice pun la dispoziția publicului expoziția de icoane pictate și ouă încondeiate , intitulată „Învierea – regăsirea bucuriei”, aflată la ediția a treia în acest an.
Plecând de la faptul că Învierea constituie un motiv de imensă bucurie pentru noi, prin această expoziție dedicată perioadei Postului Sfintelor Paști, membrii Colegiului doresc să aducă zâmbete pe chipurile vizitatorilor, amintindu-le de Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, prin care ne-am izbăvit din robia păcatului și a morții.
În demersul de a exprima cât mai fidel „regăsirea bucuriei”, ca urmare a Învierii Domnului Iisus Hristos și de a reîmprospăta conștiința oamenilor referitor la actul mântuirii noastre, expoziția are la bază icoane pictate și ouă încondeiate. Prin intermediul icoanelor sunt sugerate bucuria trăirii duhovnicești și prezența Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului și a Sfinților în viața noastră, vizitatorii fiind chemați la trăirea unei vieți în rugăciune. De asemenea, ouăle încondeiate de culoare roșie îndeamnă pe vizitatori la trăirea unei vieți ca și o jertfă, așa cum Mântuitorul S-a jertfit pentru noi.
Pentru organizarea acestui eveniment au fost expuse icoane pictate și ouă încondeiate aduse din diferite zone ale Moldovei, precum județele Suceava, Botoșani și Neamț. Totodată, această activitate se realizează sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, cu binecuvântarea părintelui arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor și cu aprobarea și suportul domnului director Mircea Meriacri.
„Această expoziție pascală reprezintă aproape tot ce avem mai sfânt și minunat de la înaintașii noștri, de aceea putem spune că ne invită să urcăm spre cele mai înalte culmi, ducându-ne cu mintea spre frumusețea lui Dumnezeu, arătându-ne totodată calea spre Înviere. «Așa cum florile simt razele soarelui și se deschid, tot în felul acesta lumina unei icoane aduce sufletului bucurie». Din această perspectivă, icoana ne cheamă la un neîncetat urcuș duhovnicesc. Privind această expoziție, putem spune că Postul Mare poate fi sărbătorit și «altfel», apropindu-ne în chip tainic de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, «înviere ce reprezintă nemurirea umanității». Cu bucurie adâncă ne apropiem de noaptea plină de lumina Sfintelor Paști, iar prin această expunere reușim să înțelegem o firimitură din marea taină a Învierii Domnului, ajutându-ne astfel, să fim părtași iubirii Lui smerite și jertfelnice.” a declarat Daniel Amarandei, membru al Comisiei Liturgice.
Comisia Liturgică precum și membrii Colegiului „Sfântul Nicolae” invită pe toți doritorii la expoziția de icoane pictate și ouă încondeiate pentru trăirea și regăsirea bucuriei Învierii Mântuitorului Iisus și pentru a-şi umple sufletele de pace, de liniște și de nădejdea mântuirii. (Ștefan Topliceanu, membru al Comisiei Liturgice)