În dimineața zilei de miercuri, 21 martie a.c., la Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” din centrul Iașului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat fiind de preoți și diaconi.
Din soborul slujitor au făcut parte părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune dar și părintele Narcis Axinte, consilierul Sectorului social al Arhiepiscopiei Iașilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii ATOR și ASCOR Iași, dimpreună cu tinerii prezenți în sfântul locaș. După săvârșirea slujbei și împărtășirea credincioșilor, ierarhul a ținut un scurt cuvânt de învățătură: „Când suntem copleșiți de ură și suntem cuprinși de aceasta, când suntem în dezbinare și nu ne putem privi în față, acesta este propriul iad pe care îl trăim încă din această viață. După cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan: «Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric». Lipsa iubirii ne face să trăim încă din această viață propriul nostru iad. Ne gândim la faptul că o primă defininție pe care o putem da iadului este individualismul, egoismul și ura pe care o trăim neîmpărtășindu-ne din iubirea lui Dumnezeu și neîmpărtășind iubire unul către altul. Dacă nu împărtășim iubire, suntem întuneric. Dacă nu împărtășim lumină nu avem cum să dobândim această bucurie duhovnicească, această pace și întărire, primenire duhovnicească pe care o trăim împreună când avem milă unul față de altul, când empatizăm și când îl compătimim pe cel care suferă alături de noi. Totodată, o altă definiție a iadului: uniformizarea și depersonalizarea pe care o trăim în societatea modernă, mai cu seamă în spațiile urbanizate, acolo unde fiecare trăiește în anonimatul său propriu și acolo unde fiecare nu se străduiește să privească fața celuilalt.”
„Este important să-l încurajăm pe cel deznădăjduit, să alinăm suferința celui care suferă.”
Totodată, Părintele Episcop a adresat tinerilor prezenți în biserică sfaturile pe care părintele duhovnic Arsenie Papacioc le adresa mereu: „Părintele Arsenie Papacioc transmitea trei îndemnuri ucenicilor săi. În primul rând, îi îndemna să se pocăiască de păcatele lor și să se mărturisească de gândurile care îi împovărează și îndepărtează de Hristos. Spovedania trebuie să fie deplină, fiecare să se străduiască să-și mărturisească înaintea Mântuitorului Hristos prin duhovnicul lor toate păcatele pe care le-au săvârșit. În al doilea rând, părintele Arsenie îi îndemna pe ucenici să participe la Sfânta Liturghie, mai ales în sărbători și duminica, și de fiecare dată să aducă ofrandă la altar și pentru cei care sunt în mare suferință, trupească sau sufletească. Al treilea sfat pe care îl dădea neîncetat era îndemnul la milostenie, cea materială și duhovnicească. Să dăm un bănuț celui neajutorat sau o haină, însă tot atât de important este să-l încurajăm pe cel deznădăjduit, să alinăm suferința celui care suferă.”
La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți au primit binecuvântarea ierarhului, primind în dar iconițe, ulterior cei prezenți fiind invitați la o agapă în trapeza bisericii. În fiecare miercuri dimineață, membrii ATOR și ASCOR Iași, dar și tineri din oraș, se întâlnesc la Biserica „Sfântul Sava”, dând răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie.