La Ansamblul mitropolitan din Iaşi a avut loc ieri-seară, 12 aprilie 2018, deschiderea oficială a Olimpiadei naţionale de religie - cultul ortodox, eveniment la care peste 250 de elevi, cadre didactice şi însoţitori s-au adunat pentru patru zile în capitala Moldovei.
Zeci de tineri şi profesori s-au întâlnit la Catedrala Mitropolitană, unde a fost oficiată slujba de Te Deum de către părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de părinţii profesori prezenţi la eveniment. După săvârşirea slujbei de mulţumire, participanţii s-au îndreptat către Sala „Iustin Moisescu“ din cadrul Ansamblului mitropolitan, unde a avut loc deschiderea oficială a competiţiei în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, dimpreună cu numeroşi invitaţi şi oficialităţi locale şi centrale.
În cadrul prelegerii Sale, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit le-a mulţumit participanţilor prezenţi pentru faptul că ei vor îndeplini astfel mandatul primit: „Vă mulţumim că sunteţi aici, iar această mulţumire o dublăm cu gândul speranţei că dumneavoastră o să împliniţi şi aici, şi în viaţă mandatul pe care îl primiţi, din partea unor trei entităţi, conform unei cuvântări rostite de Sfântul Iosif Naniescu: ţara care vă plăteşte, Biserica, cea care vă binecuvântează, şi societatea care aşteaptă foarte mult de la voi. Iar Sfântul Iosif cel Milostiv se ruga ca aceste credite să fie plătite, să nu plecaţi în eternitate cu datorii faţă de ţară, de Biserică şi de societate“.
„Când venim la Iaşi ne aducem aminte de un olimpic celebru, Sfântul Ştefan cel Mare. Când ajungem la Iaşi ne aducem aminte de o olimpică în credinţă şi mărturisire, Sfânta Cuvioasă Parascheva, care a peregrinat ca olimpică prin toţi Balcanii, iar de la 1641 se află aici. Şi dacă ne ducem în urmă cu 150 de ani îl vedem pe Sfântul Iosif cel Milostiv, mare olimpic al Evangheliei lui Hristos. Aşadar, vă rog să vă gândiţi la aceşti sfinţi şi să vedeţi ce onoare avem să ne întâlnim în acest context“, a declarat preşedintele executiv al Olimpiadei de religie, conf. univ. dr. Vasile Timiş, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei.
În cadrul evenimentului de deschidere au avut loc câteva momente artistice susţinute de Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic Ortodox „ Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi şi de grupul instrumental de suflători ai Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din municipiu. Spre final, corul profesorilor de religie din judeţul Iaşi a interpretat câteva piese.
Desfăşurarea concursului va avea loc astăzi, 13 aprilie 2018, la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“ din Iaşi, începând cu ora 10:00. Pentru detalii cu privire la programul competiţiei puteţi accesa site-ul https://onr2018.wordpress.com/