Asociația Părinți pentru Ora de Religie Iași împreună cu ASCOR Iași organizează vineri, 20 aprilie 2018, începând cu ora 18.30, conferința „Să creștem Oameni! - Copii, adolescenți, tineri armonioși în relația dintre: Părinte – Școală – Biserică – Comunitate”, eveniment ce va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Conferința va fi susținută de psiholog dr. Andreea Olteanu, lect. univ. dr. Oana Moșoiu, pr. Sabin Vodă din Alba Iulia și pr. Ciprian Grădinaru din Belgia. Evenimentul reprezintă un îndemn la reflecții privind integralitatea ființei umane și acțiunea comună a celor implicați în procesul de educare al copiilor de azi - părinților de mâine: Părinte – Școală – Biserică – Comunitate. În acest scop, în cadrul conferinței vor fi abordate probleme actuale din sfera educației: rolul unității familiale; amprenta comunității asupra copiilor și felul în care ne putem implica pentru a crește comunități funcționale pentru familiile noastre; scăderea motivației copiilor pentru școală; importanța dimensiunii spirituale în dezvoltarea copiilor (nașterea, creșterea și zestrea duhovnicească dată de familie, copilului, îmbisericirea copiilor, rolul duhovnicului), ș.a.
Intrarea este liberă, dar pentru o mai bună organizare a evenimentului (rezervarea locului, pregătirea mapelor și eliberarea diplomelor de participare), cei interesați sunt rugați să confirme prezența (nume, prenume și instituția în care activează) până joi – 19 aprilie 2018, orele 18:00, la adresele de email: elis532@yahoo.com; contact@ascoriasi.ro sau la numerele de telefon: 0728.219.436 Otilia Istrate, 0747.891.481 - Emanuel Buta. (Ștefan-Cătălin Topliceanu – Vicepreședinte ASCOR Iași)