Joi, 10 mai, la Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza“ din Ruginoasa, judeţul Iaşi, a avut loc slujba de pomenire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a preoţilor şi a ostaşilor români ce s-au jerfit pentru împlinirea, după multe veacuri, a visului de unire a întregului neam românesc, urmată de o manifestaţie culturală.
Iniţiatoarea acestei manifestări culturale este Teodora Marilena Alecsa, care a fost însoţită în demersurile pe care le-a făcut de un grup de tineri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi. Membrii acestei delegaţii care au adus Flacăra Centenarului de la Argeş au fost întâmpinaţi cu bucurie de către reprezentanţii tinerilor din comunele judeţului Iaşi. Flacăra a fost transmisă edililor din zeci de comune ale judeţului Iaşi prezenţi la eveniment, apoi a fost dusă şi fraţilor de peste Prut.
Scopul acestui eveniment este acela de comemorare a eroilor ce s-au jertfit pe frontul luptelor pentru independenţă şi pentru unirea tuturor românilor. Este binecunoscut faptul că în decursul istoriei judeţele Iaşi şi Argeş au avut roluri extrem de importante în realizarea visului de unire al românilor.
Într-un cadru festiv, cu invitaţi îmbrăcaţi în portul popular tradiţional, flacăra simbol a fost adusă pe acordurile marşului de paradă interpretat de fanfara Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt“. De faţă au fost primari din zeci de comune ale judeţului Iaşi, dar şi din judeţele apropiate. De asemenea, a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, dar şi Marian Şerbescu, prefectul de Iaşi.
Despre scopul acestei manifestări culturale şi omagiul adus tuturor luptătorilor pentru unirea românilor au vorbit părintele protopop de Paşcani, pr. Pavel Postolachi, urmat de părintele Vasile Antonie Tămaş de la Vâlcele, judeţul Covasna, autorităţile locale şi judeţene, dar şi iniţiatorii proiectului. Au fost aprinse apoi felinare cu Flacăra unirii spre a fi dusă în comunele judeţului, iar fanfara a susţinut un recital de muzică pariotică. De asemenea, spectacolul a fost continuat de Corul bărbătesc „Voievozii Munţilor“ de la Vâlcele, urmat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Iaşi, şi elevii şcolilor Oţeleni şi Bălţaţi. La final, toţi invitaţii au participat la o mare horă a unirii, împreună cu Ansamblul „Bahluieţul“ din comuna Erbiceni.
Data acestei manifestări culturale nu a fost aleasă întâmplător. Amintim că pentru noi, românii, data de 10 mai are o întreită semnificaţie. La 1 decembrie 2018, cu ocazia Zilei Naţionale a României, Flacăra Centenarului va arde la toate monumentele ridicate în memoria celor care s-au jertfit pentru realizarea visului de unire al tuturor românilor atât pe teritoriul României, cât şi pe cel al Republicii Moldova. (Pr. Dan Turcu - misionar protopopesc Paşcani)