În Sala „Iustin Moisescu“ din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iaşi a avut loc sâmbătă, 19 mai 2018, şedinţa extraordinară de constituire a noii componenţe a Adunării eparhiale, organism deliberativ ce are drept competenţă discutarea şi rezolvarea problemelor administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Întâlnirea s-a desfăşurat sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Ziua a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti la vechea Catedrală Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, alături de Părintele Mitropolit slujind părinţii consilieri ai Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi, dar şi preoţii membri ai Adunării eparhiale.
După oficierea Sfintei Liturghii a urmat şedinţa de confirmare a noilor membri ai organismului, ce s-a desfăşurat în Sala „Iustin Moisescu“. În cadrul întâlnirii prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, s-au confirmat membrii aleşi ai Adunării eparhiale şi s-au desemnat membrii Arhiepiscopiei Iaşilor în Adunarea Naţională Bisericească. Totodată au fost desemnaţi şi membrii Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor şi ai Consistoriului eparhial şi mitropolitan.
„Ne întrebăm dacă perioada precedentă clipei de acum a fost o perioadă bineplăcută lui Dumnezeu, benefică pentru oameni, dacă am dat răspunsul cuvenit întrebărilor pe care Dumnezeu ni le-a adresat prin diferite căi, prin diferiţi oameni, prin diferite momente prin care am trecut. În cadrul nostru mai restrâns au trecut cei patru ani din mandatul adunării precedente, câteva din persoanele prezente au fost împreună cu noi lucrătoare în mandatul precedent şi pot da mărturie că am încercat împreună cu dânşii să fim pe cale. Cred că perioada celor patru ani s-a desfăşurat, cum se cuvine să fie în Biserică, sub semnul continuităţii. Ceea ce am moştenit am păstrat şi am încercat să ne încadrăm în linia care ne-a fost trasată de Biserică, într-un cuvânt, de Evanghelie“, le-a vorbit IPS Mitropolit Teofan membrilor prezenţi la şedinţa adunării.
Membrii confirmaţi în cadrul şedinţei extraordinare au primit noua funcţie pentru o perioadă de patru ani, aceştia având dreptul să beneficieze de cel mult două mandate. Adunarea eparhială se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin. Aceştia sunt împărţiţi în cinci comisii de lucru, fiecare dintre ele urmând ca la finalul anului să întocmească un raport cu privire la activitatea Arhiepiscopiei Iaşilor. Cele cinci comisii sunt: administrativ-bisericească, culturală şi educaţională, economică, bugetară şi patrimonială, social-filantropică şi organizatorică, juridică şi de validare.