În localitatea Podul Jijiei, comuna Golăieşti, judeţul Iaşi, a avut loc sâmbătă după-amiază, 19 mai 2018, slujba Sfinţirii terenului şi punerea pietrei de temelie pentru noua biserică a comunităţii, urmând ca sfântul locaş să primească hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii din Podul Jijiei, dimpreună cu preoţii din zonele învecinate, l-au întâmpinat pe ierarhul lor cu flori în mâini, aceştia participând la punerea pietrei de temelie pentru noul sfânt locaş. Terenul pe care se va construi noua biserică a fost donat de câţiva credincioşi, comunitatea luând decizia de a ridica un sfânt locaş propriu, deoarece locul în care comunitatea îşi desfăşoară programul liturgic este improvizat, acesta aflându-se în clădirea fostei şcoli primare din localitate. Din soborul prezent au mai făcut parte părintele protopop Daniel Marius Profir de la Protoieria 2 Iaşi, dar şi părintele paroh Ilie Plugariu.
După punerea pietrei de temelie şi fixarea Sfintei Cruci în locul unde se va ridica Sfânta Masa, credincioşii au turnat fiecare câte o lopată cu ciment, iar apoi au sărutat Sfânta Evanghelie şi au fost binecuvântaţi, fiind stropiţi cu agheasmă.
În cuvântarea de la final, Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat bucuria de a vedea în curând, cu ajutorul lui Dumnezeu, finalizarea lucrărilor sfântului locaş: „Nădăjduim ca prin rugăciunile Sfântului Proroc Ilie, cel care avea o putere aşa de mare încât poruncea ploii să vină sau nu, prin stăruinţa preotului paroh, prin bunăvoinţa preoţilor din jur, cu suportul autorităţilor locale, prin oamenii pe care părintele îi va găsi, dar în primul rând cu sprijinul credincioşilor din parohie, să vedem puţin câte puţin înălţându-se şi această sfântă biserică“.
De asemenea, părintela paroh Ilie Plugariu a transmis cu acest prilej un gând de recunoştinţă ierarhului pentru prezenţa sa în mijlocul comunităţii, exprimându-şi nădejdea că Dumnezeu îl va ajuta să ridice noua biserică.
Pentru ajutorul oferit sfintei biserici, Părintele Mitropolit a acordat distincţii de vrednicie credincioşilor care au oferit terenul viitoarei biserici comunităţii din Podul Jijiei.