În ziua sărbătorii Schimbarea la Faţă a Mântuitorului (luni, 6 august 2018), Mănăstirea Suceviţa şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de 40 de preoţi şi diaconi.
Din soborul slujitor au făcut parte şi arhimandritul Melchisedec Velnic - exarhul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi stareţ al mănăstirii Putna, părintele Petru Lupăştean Barfă - protopop de Rădăuţi, părintele Aurel Goraş - protopop de Câmpulung Moldovenesc, părintele Vasile Covalciuc - protopop de Storojineţ.
Duminică seara a avut loc slujba de Priveghere, săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, iar luni dimineaţă, în curtea bisericii, s-a oficiat slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, iar în locaşul de cult s-a citit canonul sărbătorii şi Acatistul Schimbării la Faţă.
În cuvântul de învăţătură adresat în ziua hramului credincioşilor, în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Pimen a spus: „Mântuitorul se schimbă la faţă cu puţin timp înainte de patimile Sale pentru ca Sfinţii Apostoli să aibă încredinţarea că El este nu numai Om, ci în primul rând Dumnezeu. Vine deci în ajutorul lor şi a tuturor, ca să arate că este nu numai Om, ci şi Dumnezeu, aşa cum mărturisim în Simbolul credinţei. Mântuitorul se schimbă la faţă şi îi întreabă pe Sfinții Apostoli: «Cine zic oamenii că sunt eu?». Sfântul Apostol Petru răspunde: «Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre proroci». «Dar voi, cine spuneţi că sunt Eu?», întreabă din nou Domnul. Sfântul Apostol Petru răspunde atunci: «Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. Atunci Mântuitorul îi spune lui Petru că nu mintea lui i-a descoperit aceasta, ci Duhul Sfânt. În momentul Schimbării la Faţă s-a auzit un glas: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L»”.
Slujba Sfintei Liturghii s-a desfăşurat pe un podium special amenajat în incinta aşezământului monahal, iar răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii. (Constantin Agafiţei)