Al doilea concert din cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi a avut loc joi seara, 27 septembrie, în sala de concerte a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi.
Concertul a fost unul de muzică religioasă veche de factură occidentală şi a fost susţinut de Ansamblul „Organum” din Franţa, condus de Marcel Pérès.
Evenimentul muzical a fost precedat de un cuvânt introductiv rostit de Petre Guran, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române: „Muzica pe care o auzim la acest festival, adică muzica psaltică care se sprijină pe moduri de interpretare, pe manuscrisele vechi, este o muzică autentică, o muzică atestată pe manuscrise, şi în anumite colţuri ale lumii ortodoxe, printr-o practică transmisă până astăzi. Din aceeaşi familie, din acelaşi trunchi, a acestei muzici psaltice bizantine, face parte muzica veche a creştinismului apusean, anume cea pe care ne-a prezentat-o Ansamblul «Organum». În Occident, această etapă muzicală şi mai ales această etapă a dialogului, a formei în care se vorbea cu Dumnezeu, a fost pierdută”.
Fondat în 1982 de Marcel Pérès, Ansamblul ”Organum” tratează cea mai mare parte dintre repertoriile europene care marchează evoluţia muzicii din secolul al VI-lea.
Galerie Foto de la eveniment: https://doxologia.ro/foto-ibmf-2018-concert-de-muzica-veche-bisericeasca-occidentala
Atelier de lucru: „Introducere în studiul muzicii vechi”
Festivalul Muzicii Bizantine de la Iaşi a continuat în cea de-a treia zi cu un atelier de lucru susţinut de Marcel Pérès, dirijorul Ansamblului „Organum” din Franţa, în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan din Iaşi.
Workshopul cu titlul „Introducere în studiul muzicii vechi” s-a bucurat de prezenţa multor participanţi, unii dintre aceştia veniţi din colţuri îndepărtate ale ţării: Timişoara, Cluj, Bucureşti.
„Binecunoscutul cercetător şi interpret Marcel Pérès ne-a făcut o fascinantă prezentare sau o călătorie în lumea tradiţiilor muzicale pre-gregoriene sau, mai exact, a tradiţiilor muzicale ce au îmbogăţit bisericile din Occident în special în primul mileniu, precum cântul beneventin, cântul din Toledo, cântul paleoromaic sau vechi roman, cântul ambrozian, cântul mozarab şi aşa mai departe. A fost o prezentare fascinantă şi dintr-un anumit punct de vedere care leagă aceste tradiţii de cântul bizantin; după cum ştim, Marcel Pérès a avut o îndelungă şi fructuoasă colaborare cu vrednicul de pomenire domnul Lykourgos Angelopoulos, pe care l-a invocat cu foarte multe înregistrări de valoare istorică, înregistrări care au dat ocazia participanţilor la atelierul de lucru să audieze mărturii vii ale acestor tradiţii”, ne-a declarat Adrian Sîrbu, directorul artistic al festivalului.
În cadrul atelierului, pe lângă partea de teorie muzicală şi istorie a acestui gen muzical, s-au audiat numeroase cântări înregistrate, iar participanţii au putut adresa întrebări invitatului.
Galerie Foto de la eveniment: https://doxologia.ro/foto-ibmf-2018-workshopul-introducere-studiul-muzicii-vechi-sustinut-de-marcel-peres
Slujba Privegherii în cinstea Acoperământului Maicii Domnului
Ieri, 28 septembrie, La Liceul „Varlaam Mitropolitul” din Iaşi a avut loc un atelier de artă bizantină. În cadrul atelierului, aproximativ 40 de elevi de la Liceul „Varlaam Mitropolitul”, precum şi de la Seminarul Teologic şi de la Liceul de Artă au realizat împreună diferite elemente de mozaic bizantin. Atelierul s-a desfăşurat în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi.
Ziua de ieri s-a încheiat la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu slujba Privegherii în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, la care au slujit în strană protopsaltul Ioannis Hassanidis din Tesalonic - Grecia, corul Mănăstirii Hamatoura din Liban, precum şi Corul academic „Byzantion”.
Galerie Foto de la eveniment: https://doxologia.ro/foto-ibmf-2018-slujba-privegherii-cinstea-acoperamantului-maicii-domnului
În această seară, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, spectatorii vor audia Corul „Sirin” din Moscova - Rusia, care va oferi un concert de muzică veche bisericească slavonă.
Mâine-dimineaţă, Corul „Maistorii Artei Psaltice” din Grecia, condus de Achileas Chaldeakis, şi Corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi vor da răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie.
Concertul de închidere al Festivalului va fi mâine, 30 septembrie, la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi îi va avea ca invitaţi pe „Maistorii Artei Psaltice” şi pe membrii Corului academic „Byzantion”.