Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit arhiplină în noaptea dintre 13 și 14 octombrie 2018, pelerinii veniți din întreaga țară au fost prezenți la momentele religioase săvârșite cu ocazia celebrării hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Privegherea de toată noaptea a fost săvârșită de PS Damaschin Dorneanul și PS Calinic Botoșăneanul, alături de un sobor impresionant de preoți și diaconi.
Mulțimea de credincioși venită să aducă jertfă de mulțumire și rugăciune Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, a fost prezentă și la slujbele prilejuite de hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Catedrala a devenit neîncăpătoare pentru sutele de pelerini adunați în Ansamblul Mitropolitan să participe la slujba Vecerniei, a Litiei, Utreniei și a Sfintei Liturghii arhierești. Peste 80.000 de credincioși au trecut până acum pragul Sfintei Parascheva și Sfintei Ecaterina, închinându-se la sfintele moaște. Credincioșii ieșeni dar mai cu seamă închinătorii din toate colțurile țării au participat la sfintele slujbe de la Catedrala din Iași.
Slujba Vecerniei, a Litiei și a Utreniei a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Răpunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași și de către Corul mitropolitan „Chivotul”, acestea alternând cântările duhovnicești între cele două strane. Din soborul de slujitori au mai făcut parte părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul Sectorului Învățământ al Centrului Eparhial Iași dar și părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.
Spre finalul Sfintei Liturghii, zeci de credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar la final, PS Calinic Botoșăneanul le-a citit celor prezenți în sfântul locaș câteva rugăciuni de dezlegare.
Sfânta Liturghie cu sobor de arhierei pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
În această dimineață. 14 octombrie a.c., Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată pe un podium special amenajat în curtea Ansamblului Mitropolitan, cu ieșire pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Din sobor vor face parte 18 ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De asemenea vor sluji și câțiva arhierei străini, oaspeți ai mitropoliei, IPS Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrous, Katerini și Platamonas (Grecia), IPS Părinte Nicolae de Plovdiv (Bulgaria), PS Qais, Episcop de Erzurum și vicar patriarhal al Patriarhiei Antiohiei (Siria) dar și PS Părinte Leontie, Episcop de Chitron (Grecia). Credincioșii și pelerinii sunt așteptați în număr cât mai mare, slujba începând cu ora 9.00.
Pentru mai multe fotografii de la Priveghere, click Galerie FOTO