Astăzi, începând cu ora 9:30, în Sala de conferințe a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române din București se va desfășura cea de-a XXII-a ediție a Simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”.
La această ediție se vor prezenta un număr de zece comunicări științifice. Printre conferențiari se numără: Nagy Pienaru (Institutul „Nicolae Iorga„, București), Sergiu Iosipescu (Institutul Național al Patrimoniului, București), Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely și Ioan-Augustin Guriță (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași), Liviu Cîmpeanu (Institutul de cercetări socio-umane, Sibiu). Dintre temele abordate, menționăm: relațiile lui Iancu de Hunedoara cu Țara Românească și Moldova în 1442–1456; ultima bătălie din campania de la 1462; știri despre mănăstiri, preoți și călugări din Țările Române în documente turcești din veacul al XVI-lea; braniștea Mănăstirii Putna la anul 1502; conexiuni culturale putnene în secolul al XVIII-lea; egumeni ai Mănăstirii Putna din perioada 1762–1878; dascăli putneni din veacul al XVIII-lea.
Cu ocazia acestei reuniuni științifice se vor lansa și trei publicații de specialitate: „Atlasul Istoric al Bucovinei”, de Andrei Nacu, „Catalogul manuscriselor slavo-române din Biblioteca Mănăstirii Sucevița”, de Olimpia Mitric și „P.P. Panaitescu, Catalogul manuscriselor slavo-române și slave din Biblioteca Academiei Române”, vol. III/1, îngrijit de Zamfira Mihail.
„Colocviile Putnei” se desfășoară pentru a doua oară la Institutul „Nicolae Iorga”, după ediția a XIII-a, din 7 martie 2013, celelalte ediții desfășurându-se la Mănăstirea Putna și la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Mai multe detalii, inclusiv programul comunicărilor științifice, puteți găsi pe adresa de internet a Centrului de cercetare și documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna, www.centrulstefancelmare.ro.
Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna a fost înființat la 2 ianuarie 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cursul activităților științifice circumscrise anului comemorativ „Ștefan cel Mare și Sfânt 500” - 2004 s-a conturat nevoia existenței, la Mănăstirea Putna, a unei structuri care să trezească și să mențină interesul pentru cunoașterea trecutului nostru și care să impulsioneze cercetarea lui. Scopul Centrului este cercetarea istoriei epocii ștefaniene și a istoriei Mănăstirii Putna. De la înființare până în prezent, Centrul a organizat la Mănăstirea Putna, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și la Institutul „Nicolae Iorga” din București douăzeci și una de ediții de comunicări științifice, sub numele „Colocviile Putnei”. Dat fiind caracterul unitar al monahismului bucovinean în perioada de ocupație austriacă (1775-1918), începând cu ediția a IX-a, Simpozionul „Colocviile Putnei” cuprinde și o secțiune dedicată istoriei mănăstirilor din Bucovina în această epocă. (Protosinghel Ieremia Berbec - Mănăstirea Putna)