La Iaşi, „Luna pentru viaţă 2019” a început cu o poveste spusă de Andreea Ogăraru şi Veronica Iani la Şcoala „Varlaam Mitropolitul”.
Andreea Ogăraru, care este colaboratoarea principală a Departamentului Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în organizarea mai multor activităţi pro-viaţă din această lună, a avut-o ca invitat pe autoarea Veronica Iani. Împreună au realizat un atelier de lectură pentru copiii din clasa a II-a de la Şcoala „Mitropolitul Varlaam”.
Sub genericul „Spune-mi o poveste”, cele două invitate au citit şi discutat cu elevii pe marginea cărţii „Ioana, o poveste de iubire”, scrisă de Veronica Iani, în care personajul principal este o fetiţă cu sindromul Down.
Despre mesajul cărţii şi al atelierului, Andreea Ogăraru a declarat: „Învăţăm încet, încet, că este absolut în regulă ca un copil să fie altfel. Am citit despre o fetiţă cu sindromul Down. Însă putem extrapola către orice alt fel de caracteristică atipică. Copiii au un grad de toleranţă foarte mare şi, de fapt, nu trebuie decât să le ieşim în întâmpinare şi să îi lăsăm să simtă ceea ce vine natural din inimile lor. Şi chiar vine iubirea...”.
„Copiii cu sindrom Down sunt nişte copii speciali. Ei au mare putere de a iubi”, a declarat Veronica Iani, autoarea cărţii. „Despre aceste lucruri este cartea mea şi despre dragostea firească pe care o cultivăm în relaţia cu aproapele. Iubirea noastră nu este completă dacă nu se revarsă şi asupra unor persoane care au un cromozom în plus şi noi nu suntem compleţi dacă nu îi cunoaştem şi nu ne lăsăm iubiţi de aceşti oameni”, a adăugat autoarea.
Ioana Grunzu, directorul şcolii, a subliniat că „este important ca prin această activitate copiii să înveţe să îi înţeleagă pe cei de lângă ei, chiar dacă sunt diferiţi. Fiecare este unic şi are darurile lui”.
„Luna pentru viaţă” continuă la Iaşi şi cu alte activităţi pro vita, având ca eveniment principal „Marşul pentru viaţă” din data de 23 martie 2019. (Sorina Hîngănescu - Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor)