Joi, 18 Aprilie 2019
În perioada 6-12 aprilie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan s-a aflat, împreună cu câțiva părinți din Arhiepiscopia Iașilor, într-un pelerinaj la Muntele Athos, loc de închinare pentru întreaga lume ortodoxă.
Primele două zile ale pelerinajului l-au găsit pe IPS Teofan în mijlocul monahilor români de la Schitul Lacu, unde a participat la slujba de priveghere dedicată sărbătorii Bunei-Vestiri. Atmosfera de rugăciune a fost împodobită de cântarea corului Tronos al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul Mihail Bucă. După privegherea de sâmbătă seara, un sobor de preoți, având în mijloc pe IPS Teofan, a slujit Sfânta și dumneazeiasca Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele ierodiacon Paisie, viețuitor al Schitului Lacu, a fost hirononit ieromonah de către IPS Teofan.
Pelerinajul a continuat în ziua de luni, printr-un drum spre Schitul Sfânta Ana, loc de o frumusețe duhovnicească cu totul aparte. Ziua următoare amintește, prin încărcătura ei spirituală, de urcușul lui Moise pe muntele Sinai, rugăciunea unindu-se cu efortul fizic de a înainta pe drumul spre Schitul românesc Prodromu, cel mai cunoscut locaș de viețuire monahală românească din Muntele Athos. După închinarea la raclele cu sfinte moaște și întâlnirea cu părintele stareț Atanasie, IPS Teofan a continuat parcursul duhovnicesc prin popasul la Mănăstirea Filotheu, unde programul de rugăciune al monahilor a dezvăluit frumusețea viețuirii în inima acestui locaș al Ortodoxiei.
În ziua a cincea a pelerinajului, pelerinii români s-au închinat la Mănăstirea Iviron și apoi la Mănăstirea Vatoped, unde au fost primiți cu bucurie de către starețul și viețuitorii români ai mănăstirii. După închinarea la Brâul Maicii Domnului, delegația condusă de către IPS Teofan s-a îndreptat spre Kareia, centrul administrativ al Muntelui Athos, pentru ca spre seară să poposească la Mănăstirea Simonos Petras. Aici, a participat la slujba Canonului cel mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar în dimineața zilei de joi a slujit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.
După Sfânta Liturghie și petrecerea unor clipe împreună cu obștea Mănăstirii Simonos Petras, IPS Teofan a mers către Mănăstirea Dochiariu, unde a participat la slujba Pavecerniței oficiată în biserica ctitorită de către voievodul Alexandru Lăpușneanu. Tot aici, IPS Teofan a săvărșit slujba parastasului pentru ctitorii români ai mănăstirii, dar și pentru Teofan al II-lea, fost Mitropolit al Moldovei în secolul al XVI-lea, care s-a retras la Muntele Athos și care s-a mutat la Domnul în preajma acestei mănăstiri. Mormântul său se află în pridvorul bisericii Mănăstirii Dochiariu.
Ultima zi a pelerinajului a început cu participarea la slujba utreniei, pentru ca mai apoi delegația să părăsească Muntele Athos, această oază de bucurie și liniște duhovnicească. În chip firesc, fiecare a mulțumit lui Dumnezeu pentru lumina și pacea pe care a primit-o în suflet prin participarea la această întâlnire cu Domnul, cu Maica Domnului, cu sfinții din icoane și cu moaștele lor, dar și cu mulți adevărați închinători în duh și adevăr.
Articol preluat de la:
doxologia.ro