Membrele Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR Iaşi), au organizat zilele acestea, împreună cu ansamblul „Armonia” condus de Laura Târnovanu, un spectacol de dansuri tradiţionale specifice insulei Creta la Căminul de bătrâni „Sfinții Împărați Constantin şi Elena”.
Ansamblul este compus din tineri de origine cretană şi nu numai, grupul aparţinând comunităţii grecești din Iaşi - Uniunea Elenă din România. Spectacolul a avut ca scop îmbucurarea beneficiarilor acestui cămin prin diversificarea activităţilor creative pe care SOFR Iaşi le desfăşoară.
Colaborarea societăţii cu Așezământul social „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a început în luna mai a.c. iar ea presupune desfăşurarea săptămânală a unor activităţi și acțiuni creative dimpreună cu beneficiarii instituţiei. Astfel, în fiecare zi de joi a săpămânii, membrele societăţii, se deplasează către zona Bucium, unde se află căminul de bătrâni, pentru a îi organiza pe bătrâni în diferite activităţi recreative desfăşurate de „Salonul de creaţie” al SOFR.
Următoarea activitate, organizată de SOFR la acest cămin, va fi un pelerinaj la Mănăstirea Hadâmbu, iar ateliere creative își vor relua activitatea săptămânală la începutul lunii septembrie.