Luni, 30 Septembrie 2019

În acest an, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioada 11-15 octombrie. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia.

 

Vineri, 11 octombrie 2019:

  • Ora 06.30 - Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare.
  • Orele 07.00-11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 18.00 - prezentarea lucrărilor dedicate Sfȃntului Ierarh Spiridon al Trimitundei (Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan).
  • Orele 20.00 - 00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Sâmbătă, 12 octombrie 2019:

  • Orele 07.00 – 12.00Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 17.00 – 18.00Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” - Procesiune cu moaştele  Sfintei Cuvioase Parascheva (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 21.00 – Primirea moaștelor Sfântului Ierarh Spiridon, în Catedrala Mitropolitană. La ceremonia de primire va participa Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
  • Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere - Vecernia, Litia și Utrenia Învierii, combinată cu a Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Spiridon (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 13 octombrie 2019:

  • Orele 07.00 – 12.00Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 09.00 – 12.00  - Sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Alexandru cel Bun (Iași).
  • Orele 17.00 – 18.00Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18.00 – sfințirea așezământului social-caritabil „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de la Mânăstirea Hadâmbu (județul Iași).
  • Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 20.00 - 00.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Ierarh Spiridon – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 00.00 - 02.00 – Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 14 octombrie 2019:

  • Orele 07.00 – 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 09.30 – 13.00Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).  
  • Ora 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 20.00 - 00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Ierarh Spiridon combinată cu a zilei – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 18.30 - Concert dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva susținut de Corul academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii din Iași condus de maestrul Doru Petru Morariu (în Catedrala Mitropolitană).

Marți, 15 octombrie 2019:

  • Orele 07.00 – 12.00Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).