Ieri, 26 noiembrie 2019, la Școala Gimnazială „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamț, la invitația părintelui Sorin Amariei-Cosma, profesor de religie, părintele Viorel Crușitu de la Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” - Mărăței III din Piatra Neamț le-a vorbit elevilor de la clasele primare despre viața și activitatea Sfântului Stelian din Paflagonia, cel numit și ocrotitorul copiilor.
Invitația făcută de profesorul de religie părintelui Viorel Crușitu , aceea de a le vorbi elevilor despre Sfântul Stelian din Paflagonia, a fost făcută cu aprobarea și susținerea directorului instituției de învățământ - Iordache Ioana-Roxana.
În cadrul întâlnirii cu părintele Viorel Crușitu, elevii au primit și iconițe cu sfântul sărbătorit ieri în Biserica Ortodoxă, precum și câte o fișă alb-negru pentru o a colora fiecare modelul schițat din icoană.
„Numele Sfântului Stelian înseamnă «stâlp», adică cel care a făcut legătura dintre cer și pământ în ținutul Paflagoniei și cel care și-a dedicat viața pentru vindecarea copiilor și ocrotirea lor. De aceea, el este reprezentat în icoană ținând în mână un prunc”, le-a explicat elevilor preotul Viorel Crușitu.
„Sfântul Stelian este și cel care a organizat prima formă de gradiniță, având grijă de formarea copiilor, cât și de sufletul lor, pentru perioada de timp cât părinții erau plecați la munca zilnică. De aceea, în Grecia, majoritatea grădinițelor îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Stelian”, a adaugat pr. prof. Sorin Amariei-Cosma.
La finalul activității, pr. prof. Amariei-Cosma Sorin a mulțumit părintelui Viorel Crușitu și doamnei director Iordache Ioana-Roxana pentru prezență și pentru implicarea în răspândirea vieții sfinților lui Dumnezeu în rândul copiilor. În viitorul apropiat, având în vedere că este și Postul Nașterii Domnului, elevii de la Școala Gimnazială „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamț vor participa la Sfânta Liturghie pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine.