Pe data de 3 februarie 2020, în Sala „Iustin Moisescu” a avut loc prima întâlnire a voluntarilor Marșului pentru Viață, organizată de Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
Întâlnirea s-a desfășurat sub forma unui atelier de formare, intitulat „Cunoaște. Iubește. Acționează. Împreună pentru viață”, susținut de Alexandra Nadane, președinte al Asociației România pentru Viață. La eveniment au fost prezenți 121 de tineri, elevi și studenți.
„Interesul pe care tinerii îl acordă acestui mare eveniment anual pro viață este impresionant și ne dă curaj. Am lucrat cu ei pe partea de motivație pro viață, activități concrete și obiective strategice. Ne-a uimit să aflăm că mulți dintre voluntarii noștri au o motivație puternică pentru dedicarea lor în organizarea Marșului pentru Viață. Am ascultat tineri care au povești impresionante pro viață: oameni care au trecut prin experiența avortului, care provin din familii numeroase, care au primit o adoua șansă la viață sau care erau programați pentru avort, dar au scăpat. Ne propune ca prin ajutorul lor și al Bunului Dumnezeu să organizăm și anul acesta o ediție frumoasă a Marșului pentru Viață, ce va avea loc pe data de 28 martie.”, a declarat Sorina Topliceanu, referent pro viată și coordonator al Lunii pentru Viață Iași
Mai multe informații legate de evenimentele organizate în cadrul Lunii pentru viață 2020 puteti afla intrând pe paginile de facebook Pro Vita Iași și Marșul pentru Viață Iași.