Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, prin intermediul Biroului Pro Vita al Protopopiatului 2 Iași, a organizat pe data de 29 februarie 2020 două ateliere „Școala Familiei”.
Primul seminar, pe tema Adolescența, a avut loc în Parohia „Sfântul Nicolae” din Bohotin, prin implicarea pr. paroh Iulian Andrei, iar cel de-al doilea atelier a fost organizat în Parohia „Buna Vestire” Cercu, abordând tema Atașamentul timpuriu și logica relațiilor afective.
„Acest atelier ne-a făcut să înțelegem motivele pentru care copiii noștri acționează într-un fel sau altul. Ne-am dat seama că, cel puțin la începutul perioadei copilăriei, părinții sunt asemenea unor sculptori care modelează comportamentul și viitorul copiilor noștri. Toți participanții au simțit nevoia ca acest atelier să se repete și cu siguranță în perioada următoare vom organiza la parohie formări asemănătoare”, a declarat pr. Florentin Lupașcu de la Parohia Cercu.
Atelierele au fost susținute de Ștefania Hălăucă, formator și organizator „Școala Familiei”, asistent social, educator și profesor însoțitor, având o experiență de 14 ani în domeniul social și educațional.
„E provocatoare adolescența, atât pentru părinți, cât și pentru tineri. Însă, înarmați cu informațiile potrivite, având țelul precis de a scoate cu bine copiii la limanul vieții de adult autonom, ținând minte să ne bucurăm de clipa prezentă, putem «supraviețui» cu brio adolescenței. E o acrobație curată să menținem un echilibru între nevoia de libertate a adolescentului și realitatea faptului că încă nu este adult, între nevoia lui de a fi auzit și luat în considerare și episoadele de furtună emoțională ce îl cuprind pe neașteptate, între imaginea «puiului meu» ce persistă în inima părintelui și faptul că «puiul» este o domnișoară îndrăgostită sau un tânăr căruia, deși i-au crescut mustățile, i-ar prinde bine îmbrățișarea mamei”, a afirmat Ștefania Hălăucă.
Aceste întâlniri au făcut parte dintr-o serie de 24 de ateliere „Școala Familiei” care vor fi organizate până la sfârșitul anului, în 16 localități din Arhiepiscopia Iașilor.