În această după-amiază, 6 martie 2020, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Calinic Botoşăneanul a oficiat Ceasul al IX-lea şi Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.
Ieşenii care au ajunat în această zi şi au postit în această perioadă s-au împărtăşit cu Sfintele Taine la ceas de seară, participând la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, alături de părinţii Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost oferite de psalţii Corului „Chivotul”.
Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite este unită cu Vecernia şi se săvârşeşte de regulă după-amiaza, după o ajunare completă a preoţilor şi credincioşilor, oferind Sfânta Euharistie celor care vor să se împărtăşească seara. Sfintele slujbe din această perioadă sunt oficiate sub semnul pocăinţei, iar veşmintele clericilor sunt în tot acest timp de culoare neagră, închisă, cernită. Sâmbăta şi duminica, postul se aşază sub lumina Învierii Mântuitorului Hristos, iar veşmintele cernite ale slujitorilor sunt schimbate cu cele de culoare deschisă.
Sâmbătă, 7 martie, de la ora 6.40, la catedrală se va săvârşi Miezonoptica, Utrenia şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar de la ora 16.00 Vecernia unită cu Litia. În prima duminică din Postul Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.