Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, este internat pentru tratament medical în urma infectării cu noul coronavirus.
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților este internat pentru tratament medical în urma infectării cu noul coronavirus.
Într-un comunicat adresat preoților, monahilor, monahiilor și credincioșilor - https://www.facebook.com/Arhiepiscopia.SV/photos/a.1836557336658504/2529456407368590/?type=3&theater - Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a îndemnat la rugăciune și solidaritate: „În aceste zile de prăznuire a Sfintei Învieri a Domnului Iisus Hristos, pe lângă marea bucurie a sărbătorii suntem cuprinși și de tristețe cu gândul la starea de sănătate a Părintelui nostru Arhiepiscop Pimen. Vă îndemn, din toată inima, să înmulțim rugăciunea către Dumnezeu pentru ca El, Doctorul de suflete și de trupuri, să aducă însănătoșire Înaltpreasfințitului pentru a-l avea iarăși, cu puteri înnoite, în mijlocul obștii credincioșilor din Bucovina. Așa cum bunul vlădică ne-a învățat de atâtea ori, să stăm uniți în același gând, unul pe altul întărindu-ne și îmbărbătându-ne, rămânând conștiincioși în ascultările pe care le avem rânduite, în duh de pace și împreună-lucrare. Avem aceasta datorie de suflet față de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen, ca unul care ne-a purtat și el în rugăciune, ne-a binecuvântat, ne-a iertat, ne-a povățuit cu dragoste și ne este, pentru toți, de atâtea decenii, un adevărat părinte duhovnicesc. Cu credință neclintită în purtarea de grija a lui Dumnezeu și cu nădejde în puterea Lui vindecătoare și mângâietoare, vă spun tuturor Hristos a înviat!”.
Alăturându-ne și noi acestui mesaj, vă îndemnăm să ne unim în rugăciune către Dumnezeu pentru însănătoșirea Înaltpreasfinției Sale!