În Duminica a V-a după Rusalii, 12 iulie 2020, biserica Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Dragova, comuna Cândești, județul Neamț, a îmbrăcat veșminte de sărbătoare. Lăcașul de cult al comunității nemțene a fost târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. După oficierea slujbei de sfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea parohiei iar cei prezenți au aşteptat la rând pentru a se închina în noua biserică.
Zi de sărbătoare pentru enoriașii Parohiei Dragova din județul Neamț. Duminica aceasta, Părintele Mitropolit Teofan a târnosit noul lăcaș ridicat în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena.
După stropirea zidurilor cu apă sfinţită şi ungerea lor cu Sfântul şi Marele Mir, ierarhul a binecuvântat şi pecetluit Sfânta Masă, a sfințit pictura interioară și catapeteasma. În continuare, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a săvârşit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea ansamblului parohial, nu înainte de-a le citi credincioșilor de față rugăciunea cea mare de dezlegare. Alături de chiriarh au mai slujit părintele Bogdan Frăsilă, protopop de Roznov, părintele Constantin Năclad de la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Nicolae - Domnesc” Iași, părintele paroh Iosif Buruiană, dar și preoții din împrejurimile orașului Roznov.
„Puterea întunericului nu poate fi alungată decât prin venirea și acceptarea lui Hristos în viața noastră”
În cuvântul de învățătură de după citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a afirmat că omul care trăiește în post și rugăciune îl poate izgoni pe cel rău din viața personală: „Dreptatea lui Dumnezeu se arată întru prezența luminii și, de multe ori, dreptatea oamenilor în prezența întunericului. Un părinte al Bisericii din vremea noastră, Sfântul Nicolae din Serbia, mărturisea că prin omul păcătos cântă, ca printr-un fluier, puterea întunericului. Omul păcătos este cel prin care puterea întunericului își împlinește rolul ei de fiară care așteaptă să sfâșie pe cel de lângă el. Puterea întunericului nu poate fi alungată decât prin venirea și acceptarea lui Hristos în viața noastră, căci unde este Hristos nu mai poate fi întuneric, și unde nu este Hristos Domnul este păcatul dătător și creator de întuneric. Mântuitorul ne spune că doar prin rugăciune și prin post putem alunga puterea diavolului din viața noastră. Omul, prin rugăciune și prin post, alungă din viața lui și din viața familiei lui puterea întunericului iar dumnezeieștii părinți spun că postul și rugăciunea trebuie să fie arătate în trei chipuri: în smerenie, în pocăință și în dragoste, căci unde se află smerenia, pocăința și dragostea, diavolul nu intră”.
Pentru efortul depus la ridicarea noului lăcaș, preotul Iosif Buruiană a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, ctitorii au primit din partea Părintelui Mitropolit distincții de vrednicie.
Scurt istoric
În anul 2003 s-a înființat Parohia Dragova care a avut până atunci statut de filie a Parohiei Bărcănești din comuna Cândești, județul Neamț. În data de 24 iunie 2003 a avut loc sfințirea locului pentru biserică de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoșăneanul. Lucrările pentru noua biserică au început în primăvara anului 2006, sub coordonarea preotului Iosif Buruiană, numit paroh în noiembrie 2005. Între anii 2008-2010 s-a efectuat zidăria din cărămidă și acoperirea cu tablă, în luna mai 2012 a fost montată catapeteasma bisericii iar între anii 2013-2019 a fost realizată pictura.