Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu portalul ortodox doxologia.ro, organizează în perioada 16 - 19 decembrie trei întâlniri online dedicate mămicilor.
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu portalul ortodox doxologia.ro, organizează în perioada 16 - 19 decembrie trei întâlniri online dedicate mămicilor. Programul acestor întâlniri este următorul:
- Miercuri, 16 decembrie, de la ora 18:00 – „Cum să ne ținem sănătoși copiii?”, invitat dr. Alexandru Niculina, medic de familie;
- Vineri, 18 decembrie, de la ora 18:00 – „Cum cresc copiii în biserică”, invitat pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita;
- Sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 18:00 – „Educația copiilor în vremea pandemiei”, invitat Floricica Morariu, profesor de religie la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” Iași.
„Aceste teme au fost cerute de mai multe mămici, prin intermediul unui chestionar aplicat online, iar invitații sunt prieteni ai Departamentului Pro Vita, oameni la care apelăm imediat atunci când vine vorba de sănătatea copiilor noștri, de educația lor sau dezvoltarea lor lăuntrică. Ne dorim ca aceste întâlniri să fie un dar pentru mămici, oferit cu prilejul marii sărbători a Nașterii Domnului, și sperăm că va fi doar începutul unui șir de ateliere online propuse pentru anul următor”, a declarat pr. Dragoș Bălinișteanu, coordonatorul Centrului de Prevenție și Informare al Departamentului Pro Vita.
Aceste întâlniri vor fi transmise pe pagina de facebook ProVita Iasi și pe rețelele de socializare ale portalului ortodox doxologia.ro. Prin intermediul Centrului de Prevenție și Informare, Departamentul Pro Vita Iași caută să ofere publicului larg informații care să contribuie la salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții. ( pr. Dragoș Bălinișteanu)