Reședința mitropolitană a găzduit ieri sinaxa cu stareții și starețele din județul Iași. Întrunirea, ce a avut tema „Practicarea Rugăciunii lui Iisus în viața monahală”, a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Alături de IPS Părinte Mitropolit Teofan a fost prezent la sinaxă părintele arhimandrit Nichifor Horia (Botoșăneanul), Episcop vicar ales al Arhiepiscopiei Iașilor și exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Teofan în catedrala mitropolitană, după care s-au desfășurat lucrările, cu prezentare de referate și discuții, pe tema „Practicarea Rugăciunii lui Iisus în viața monahală”.
Lucrările sinaxei monahale cu stareţii şi stareţele din Iași s-a încheiat cu discuţiile legate de diferite probleme administrative şi cu audienţele primite de IPS Părinte Mitropolit Teofan.