Vineri, 23 Aprilie 2021
Tudorel Rusu

Sâmbătă, în săptămâna a cincea din Postul Mare, la Parohia „Buna Vestire” din localitatea Cornești - Miroslava a avut loc una din întâlnirile proiectului „Serile duhovniceşti”, organizate de Departamentul de misiune al Protopopiatului Iași 3. Credincioșii parohiei au avut bucuria de a lua parte la conferința „Duhovnicul şi spovedania - rolul lor în viaţa duhovnicească a creştinului ortodox” susţinută de părintele protosinghel Iustin Neagu, preotul misionar de la Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola - Iași.

Pornind de la cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui”(Ioan 10, 9), părintele Iustin Neagu a explicat celor prezenți despre rolul duhovnicului, ca administrator al Sfintelor Taine în biserică. „Dacă Hristos ne spune că El este uşa, Tainele Bisericii sunt ferestrele prin care intră lumina dumnezeiască.(…) Prin Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii, ne curăţim de păcatele care ne murdăresc haina cea nouă şi curată primită la Sfântul Botez. De aceea mare binecuvântare ne-a lăsat Dumnezeu prin Taina Mărturisirii şi mare responsabilitate are duhovnicul atunci când dezleagă păcatele.” a subliniat părintele protosinghel. Printre altele părintele a explicat felul în care omul greşeşte sau păcătuieşte şi modul în care trebuie să ne spovedim de la gânduri, la cuvintele grele pe care le spunem celui de lângă noi şi până faptele care aduc pagubă aproapelui nostru. „Spovedania ne este necesară pentru a ne curăţi de păcate, pentru a ne curăţa sau a le şterge deoarece cel mai nemilos contabil, diavolul, le notează pe toate la virgulă”, a subliniat părintele Iustin.

În partea a doua a întâlnirii, părintele protopop Mihail Roşu a sintetizat întrebările celor prezenți printr-o triplă interogaţie: „Când, cum şi ce spovedim?”. Răspunsurile părintelui Iustin au explicat aceste trei dimensiuni ale tainei Spovedanii scoțând în valoare experiența sa de duhovnic.

În finalul întâlnirii părintele paroh Florin Purice a mulțumit celor prezenți și a propus ca pe viitor astfel de întâlniri să aibă un caracter constant la Cornești.