În ziua de 15 mai a.c., la Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” - Pocreaca din Protopopiatul Iași III s-a aflat în vizită un grup de turiști din Iași și din Parohia Pietrărie, în vederea cunoașterii istoricului localității și al bisericii parohiale.
Vizitatorii au aflat de la părintele paroh Roșu Mihail, protopop al Protopopiatului Iași III, că localitatea Pocreaca este atestată documentar la data de 13 mai 1560, numele satului fiind dat de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Existența primei biserici din lemn din această localitate datează din anul 1770, una care, din cauza vicisitudinilor vremurilor, s-a degradat, în locul ei fiind construită în anul 1853 actuala biserică din piatră și cărămidă, care a fost sfințită în anul 1857 de episcopul Meletie Istrate al Hușilor. Catagrafiile și documentele din perioada 1647-1974 menționează un număr de 53 de preoți slujitori la Pocreaca, care au avut un rol deosebit în afirmarea culturală și socială a localității. De asemenea, activitatea socio-culturală a satului , pe care poetul Mihai Eminescu o remarca în jurul anului 1875, a fost influențată de personalități ca arhimandritul Antonie Dumbravă, Pavel Ioan Cuza, subprefectul Dumitrache Handoca, notarul Alexandru Străjescu, profesorul Constantin Botez, învățătorul Alexandru Sadoveanu și preotul poet Constantin Popescu.
Proiect aprobat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
Totodată, turiștii au aflat că, din cauza degradărilor bisericii, părintele paroh Mihail Roșu a întocmit o documentație înregistrată cu nr. 0760PN00021512400029/20.11.2015, având ca obiectiv general protejarea, prin consolidare și restaurare de patrimoniu cultural și de interes local, a Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților”, sat Pocreaca din comuna Schitu-Duca din județul Iași și introducerea acesteia în circuitul turistic. În urma unui lung proces de evaluare și selecție, derulat în perioada 2015 - 2017, documentația a primit aprobarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, submăsura 7.6, în vederea accesării fondurilor europene. Lucrările au început în data de 4 iunie 2018 și au fost finalizate în data de 9 aprilie 2020, biserica fiind resfințită în data de 16 august 2020 de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepisopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Concomitent cu lucrările la biserică, s-au finanțat prin același proiect european restaurarea unei icoane și a șase cărți care aparțineau vechii biserici. De asemenea, activitățile culturale și sociale desfășurate de parohie au fost, în implementarea proiectului și în post implementarea acestuia, o condiție a eligibilității, a monitorizării sale și a reintegrării edificiului bisericesc în circuitul turistic. În derularea acestui proiect unic prin accesarea fondurilor europene se regăsește susținerea și dragostea domnilor Titianu Liviu și Iordache Florinel, fii ai satului, ale membrilor Consiliului și Comitetului parohial, ale epitropului Cumpănă Didel, ale enoriașilor și ale donatorilor din țară și din străinătate.
La sfârșitul activității turistice, vizitatorii au fost impresionați de valoarea istorică și culturală a satului, în ciuda etichetelor și expresiilor celor neavizați de genul „parcă ai fi de la Pocreaca”, care apar frecvent în limbajul cotidian.