Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în parteneriat cu Fundația Promovarea și Valorizarea Identității Turismului din România „Provitur Romania”, a demarat proiectul „Documentație tehnico-economică pentru restaurarea și consolidarea Palatului Mitropolitan, faza PTh”, finanțat în cadrul programului „Timbrul Monumentelor Istorice (TMI)”, sesiunea I / 2021, prin Institutul Național al Patrimoniului (INP).
Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 139.954 lei, iar perioada de implementare a proiectului este de 6 luni, respectiv între 11.05.2021 și 30.11.2021.
Scopul proiectului constă în scoaterea din pericol și punerea în valoare a monumentului istoric de clasa A (IS-II-m-A-04069.03), prin realizarea de documentații tehnico-economice faza PTh specifice pentru lucrări de restaurare și consolidare, prin experți și specialiști atestați.
Pentru detalii suplimentare: tel/fax 0232.214.436, e-mail: fonduriexterne@gmail.com.