Credincioșii din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Potoci, orașul Bicaz, județul Neamț, l-au avut în mijlocul lor sâmbătă, 11 septembrie 2021, pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat noua casă socială a parohiei.
Sâmbăta trecută, locuitorii orașului Bicaz l-au avut ca oaspete pe PS Nichifor Botoșăneanul, care dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Potoci.
În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop a realizat o descriere a Sfântului Apostol Petru, cel care a fost inspirat de Dumnezeu: „Sfântul Apostol Petru era un om bătrân și înțelept, om simplu, care purta de grijă familiei și lăsat toate pentru Domnul. Când Hristos îi întreabă pe apostoli «Cine zic oamenii că sunt Eu?», Sfântul Apostol Petru rostește adevărul: «Unii spun că ești Ieremia, alții Ioan Botezătorul sau alții dintre prooroci». «Dar voi cine credeți că sunt Eu», zice Domnul Hristos, iar Sfântul Petru spune «Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu». În continuare, Mântuitorul spune «Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri» . Așadar, prin gândul său lăuntric, adevărat și drept, prin slujirea sa înflăcărată, Petru fusese inspirat de Domnul, și era în apropierea lui Dumnezeu. Domnul îi vestește lui Petru că va merge la pătimire, va fi răstignit, va fi umilit – și asta nu din neputință, nu că nu s-ar fi putut apăra, nu că nu ar putea să facă Dumnezeu semne mari și cei care au îndrăznit să îl scuipe sau să pună mâna pe Domnul Hristos să fi fost nimiciți – ci pentru că în această lucrare, Domnul a luat neputința și batjocura omului și își descoperă împlinirea voii față de Tatăl până la capăt”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ion Valentin Anghel a fost hirotesit iconom stavrofor, iar PS Nichifor Botoșăneanul a binecuvântat noua casă socială a parohiei.