Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat astăzi în mijlocul studenților Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Capela facultății și a avut o întrevedere cu o parte din studenții Anului I.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat azi-dimineață Sfânta Liturghie în Capela „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași.
Slujba arhierească a însemnat un moment istoric și pentru enoriașii Parohiei „Sfinții Voievozi” din Socrujeni, comuna Gorbănești, Protopopiatul Botoșani, tânărul diacon Bogdan Ionuț Azamfirei fiind hirotonit preot pe seama acestei parohii.
La finalul slujbei părintele mitropolit Teofan a rostit un scurt cuvânt în care a subliniat faptul că viața primește sens doar în Biserică: „Doar Biserica dă sens vieții. Alte entități și grupuri de oameni se îngrijesc de bunăstarea materială și de siguranța noastră, și bine fac, însă sufletul ți-l vindecă și inima ți-o umple numai dumnezeiasca Biserică. Să vă dăruiască Dumnezeu putere să vă vindecați sufletul de răni – căci avem fiecare multe răni – și să primiți aici în facultate, sub oblăduirea părintelui decan și a celorlați părinți, profesori și profesoare, abilitatea să vindecați rănile voastrea și ale celor de lângă voi, să vă cunoașteți sufletul, să-i sesizați adâncimile și să-i aduceți doctoria care se cuvine. Să vă dăruiască Dumnezeu această putere și să vă binecuvinteze pe toți în numele Preasfântului Său Nume – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!”.
Părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași a mulțumit ierarhului pentru prezența în rândul studneților și pentru binecuvântarea acordată la început de an și la început de sesiunea de examene:„Îi mulțumim cu recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru bucuria pe care ne-a făcut-o și pentru binecuvântarea pe care ne-a dăruit-o, prin slujirea Sfintei și Dumenzeieștii Liturghii și prin sfințirea unui tânăr preot, absolvent al facultății noastre. În prima lună a noului an, în apropierea sesiunii, Părintele Mitropolit a binecuvântat atât începutul calendaristic, cât și efortul pe care îl depun studenții în această perioadă pentru a acumula învățături folositoare nu doar pentru note, ci în primul rând pentru viața lor de creștini, în vederea dobândirii Împărăției Cerurilor. Este și o zi specială, închinată Sfântului Atanasie, supranumit de teologii și de istoricii Bisericii «sufletul Primului Sinod ecumienic» și Sfântului Patriarh Chiril; ambii sfinți pomeniți în această zi au fost patriarhi ai Alexandriei în veacurile al IV-lea și al V-lea. Reținem și cuvintele pe care Sfântul Apostol Pavel le scria celor din Filipi, anume că trebuie să fim «împreună lucrători cu Dumnezeu», precizând și unde anume, la «lucrul lui Hristos». Evanghelia zilei de la Matei ne spune că suntem și noi chemați, la fel ca Sfinții Apostoli și ca Sfinții Ierarhi, să fim lumină a lumii”.
La final, studenții teologi au fost binecuvântați de IPS Părinte Mitropolit Teofan.