În cea de-a IV-a Duminică din Postul Sfintelor Paști, numită de Biserica noastră și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană. Această zi, cu totul deosebită pentru obștea și slujitorii Sfintei Mitropolii, va rămâne cunoscută pentru hirotonia întru preot a părintelui arhidiacon Cristian Florin Cîrlescu, cel care timp de aproape 14 ani a slujit Biserica în această primă treaptă a clerului. Noul slujitor a primit Taina Preoției pe seama parohiei ieșene Bucium. Tot astăzi, dirijorul Corului „Sanctus”, lect. dr. Costel Mirel Nechita, a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, ca semn de recunoștință pentru îndelungata și rodnica sa activitate.
Ieșenii și credincioșii care au venit de la primele ore ale zilei la Catedrala Mitropolitană au luat parte astăzi la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, specifică duminicilor Postului Mare. IPS Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi, a mers în procesiune de la Reședința mitropolitană până la Catedrală, iar după săvârșirea rânduielii închinării la sfintele icoane și la sfintele moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Iosif cel Milostiv, ierarhul le-a citit celor de față rugăciunea cea mare de dezlegare. De asemenea, înaintea oficierii Sfintei Liturghii, citețul Ioan Dulgheriu a fost hirotesit psalt.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în cuvântul său de învățătură, a arătat prin ce metode creștinul poate să urce pe Scara Sfântului Ioan și să dobândească Împărăția Cerurilor:
Din scară, Domnul Hristos se adresează nouă zicând: «Îndrăzniți! Eu am biruit lumea». Sau «Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu», găsind în Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie puterea determinării de a urca în pofida tuturor piedicilor care ne stau înainte, pentru că Domnul Hristos este sensul urcușului nostru. Domnul Hristos este bucuria urcușului nostru. Domnul Hristos este puterea urcușului nostru de la pământ la Cer. În timpul vieții urcușului nostru avem nevoie de puterea lui Hristos din Sfânta Euharistie, altfel nu putem urca. Avem de asemenea nevoie de puterea lui Dumnezeu aflată în Dumnezeiasca Scriptură și în scrierile Sfinților Părinți. Dacă nu ne hrănim din Sfânta Scriptură și din scrierilor sfinților, nu putem urca. Avem puterea urcușului nostru pe scară dacă luptăm să dobândim, să primim de la Dumnezeu taina rugăciunii. Cel care nu se roagă, nu poate să urce. Cel care nu se hrănește din Scripturi nu poate să urce, cel care nu se hrănește din Dumnezeiasca Euharistie – Trupul și Sângele Domnului – nu poate să urce.
După aproape 14 ani, momente de bucurie duhovnicească pentru un ostenitor al Catedralei Sfintei Parascheva
Conform tradiției Bisericii și potrivit prevederilor din Arhieraticon, după Vohodul Mare, părintele arhidiacon Cristian Cîrlescu a dat citire Mărturisirii solemne publice rostite la hirotonie, iar după înconjurarea Sfintei Mese de trei ori și prin punerea mâinilor înainte de către IPS Teofan, noul preot a fost prezentat mulțimii și a primit însemnele slujirii: epitrahilul, brâul, felonul și liturghierul.
Părintele Cristian Florin Cîrlescu, de astăzi preot slujitor de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul ieșean Bucium, s-a născut la data de 7 aprilie 1984, în municipiul Dorohoi din județul Botoșani. A absolvit cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” în perioada 1999-2004, iar între anii 2004-2008 a urmat cursurile de licență ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. În continuare, clericul a urmat programul de master „Viața Bisericii istorie și actualitate” (2008-2010). În perioada 2013-2017, părintele Cristian a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Încă din anul 2004, noul preot a înfrumusețat slujbele săvârșite în Catedrala Mitropolitană din Iași cântând la strană, fiind totodată membru al corurilor „Altarul” și „Chivotul”. A fost hirotonit diacon în anul 2008 pe seama Catedralei Mitropolitane, iar pe 29 aprilie 2018 a primit rangul de arhidiacon. Totodată, în perioada 2010-2020 a avut și ascultarea de secretar la Reședința Mitropolitană. Părintele Cristian este căsătorit și, alături de soția sa, Nicoleta, are trei copii.
„Numirea mea în funcția de preot slujitor la această parohie, ctitorie a domnitorului Ioan T. Calimachi mă onorează foarte mult și mă responsabilizează deopotrivă. Nădăjduiesc totodată că voi răspunde pe deplin încrederii pe care Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit mi-a acordat-o, mulțumesc încă o dată pentru grija părintească pe care, cu multă discreție, ne-o poartă și îl rog să vegheze în continuare cu multă dragoste părintească asupra noastră, a preoților și enoriașilor din Mitropolia Moldovei”, ne-a declarat preotul Cristian Cîrlescu.
Recunoștință și pentru dirijorul Corului Catedralei Mitropolitane
De emoții a fost cuprins și dirijorul Corului mitropolitan „Sanctus”, lect. dr. Costel Mirel Nechita care, la finalul Sfintei Liturghii, a primit din partea IPS Teofan Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni, în semn de binecuvântare și de gratitudine pentru toată jertfa depusă de-a lungul timpului la Catedrală. Totodată, doi membri ai Corului „Sanctus”, care au o prezență îndelungată în cadrul activităților, Vasile Frunză și Gabriela Ivan, au fost apreciați de chiriarh, primind din partea Părintelui Mitropolit distincții de vrednicie.
Scara Sfântului Ioan, urcuș spre Cer, spre Domnul Hristos
Cea de-a patra Duminică din Sfântul şi Marele Post al Paştilor mai este numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, autorul cărții „Scara virtuților”, de la care își trage și numele. În paginile acesteia, viața duhovnicească este prezentată sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne arată cum, prin dobândirea virtuților, putem urca până la întâlnirea cu Hristos Cel Răstignit și Înviat. Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul astăzi nu se face pentru că ar fi fost de curând ziua trecerii lui la cele veșnice. El este pomenit în această zi ca fiind „scară” sau întărire a celor care înaintează duhovniceşte pe cărarea spre Înviere. Autor al renumitei cărți Scara, Sfântul Ioan a prezentat viața duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte, fiecare treaptă corespunzând unei anumite virtuți. Numărul treptelor este unul simbolic, dar are şi un adânc înţeles duhovnicesc, reprezentând vârsta la care Hristos S-a revelat în deplina Sa maturitate.
Vă invităm să accesați și: