Urmând tradiția ultimilor ani, astăzi, de marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor sub numele de Florii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Conform rânduielii liturgice, atât veşmintele Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, cât şi ale preoţilor şi diaconilor, alături de acoperămintele sfintei mese din altar, au fost de culoare verde, în amintirea ramurilor celor care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Hristos în Ierusalimul de altădată, dar şi ca simbol al culorii vieţii şi al lemnului Sfintei Cruci.
După ce sâmbătă credincioşii din Iaşi au participat la procesiunea dedicată marelui praznic al Floriilor, astăzi, la Catedrala mitropolitană fost săvârșită Sfânta Liturghie a acestei sărbători, de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un numeros sobor slujitor. Conform tradiţiei, atât înaltul ierarh, cât şi soborul slujitor au venit de la Reşedinţa mitropolitană spre catedrală cu ramuri de salcie în mâini, fiind aşteptaţi de credincioşi în acelaşi mod. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus” al Catedralei mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei l-a hirotesit întru psalt pe citețul Petronel Cîtea.
După citirea Evangheliei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit cuvântul de învăţătură, în care a făcut referire la intrarea Domnului Hristos în sufletele noastre: Intrarea Domnului în Ierusalim este ziua în care se cuvine să-L rugăm pe Dumnezeu să pătrundă în interiorul nostru. Domnul Hristos, pătrunzând înlăuntrul nostru, o parte din noi se bucură, o parte din noi se cutremură. Cine se bucură? Se bucură copilul din noi - dacă acesta nu cumva a murit cu totul - se bucură acele unghere ale sufletului nostru care nu au fost cuprinse de drama întunericului, căci Dumnezeu nu găsește loc să se odihnească înlăuntrul nostru decât atunci când descoperă în vreun ungher al sufletului nostru ceva din nevinovăția copilului. Doar o inimă de copil îl primește în interiorul ei pe Dumnezeu. Și cine se cutremură în noi la venirea Domnului? Se cutremură Iuda cel din noi, pentru că de multe ori suntem în situația să-L trădăm pe Domnul Hristos precum Iuda, se tulbură cărturarul din noi, adică pretenția la superioritate, se tulbură saducheul din noi, adică cel care nu este încredințat întru totul de Învierea Domnului Hristos și de învierea morților, se tulbură fariseul din noi, adică cugetul nostru cel viclean, se tulbură toate acestea văzând că Domnul Dumnezeu caută să vină și în sufletul nostru cel întristat și necăjit.
La finalul Sfintei Liturghii, foarte mulți copii și credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, după care toți cei prezenți au fost binecuvântați de IPS Părinte Mitropolit Teofan.